Vești excelente pentru județul Brașov! România are o nouă destinație ecoturistică! Este vorba despre Vama Buzăului, localitate aflată la poalele munților Ciucaș, care doar ce a obținut recunoașterea MEAT.
”Așezarea pitorească vă invită să descoperiți, în deplină armonie cu natura, Rezervația Valea Zimbrilor și traseele montane pe care le puteți parcurge atât la pas, cât și cu bicicleta. Tot aici, în Vama Buzăului, mâncărurile tradiționale sunt puse la loc de cinste. Așa se explică și existența, în acest loc, a celor mai multe puncte gastronomice locale din întreaga țară.
Certificarea a fost acordată după verificarea îndeplinirii, în teren, a celor 100 de criterii de eligibilitate, prevăzute în Strategia Națională de Dezvoltare a Ecoturismului (2019-2029).” au declarat reprezentanții Ministerului Turismului.
”A fost o activitate pe care am început-o cu suficient timp în urmă, am urmat toți pașii necesari și am îndeplinit condițiile necesare, iar astăzi ne bucurăm de această recunoaștere la nivel național.
Mulțumesc tuturor vămășenilor și celor care s-au implicat în procesul de obținere a acestui titlu și subliniez faptul că suntem hotărâți și avem sprijinul comunității de a progresa constant în acest domeniu.” a adăugat Tiberiu Chirilaș, primarul comunei Vama Buzăului.