Partidul Uniunea pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale(URS-PDF) vrea să intre în Consiliul Local Brașov. În prim-plan sunt Tudor Benga, actual deputat ales pe listele USR și Nelu Corbu, fost consilier local…tot USR. Cei doi, împreună cu alți brașoveni au strâns semnăturile necesare și au intrat în hora alegerilor locale, spre disperarea celor din USR. Este clar că multi dintre alegătorii care au susținut USR își vor îndrepta acum atenția spre URS-PDF, mai ales că actuala administrație a dezamăgit profund.
Nu trebuie uitat faptul că aleșii USR sunt singurii din țară care au vrut să interzică accesul brașovenilor la ședințele PUBLICE ale Consiliului Local Brașov, iar primarul Allen Coliban, din cauza mofturilor personale, este singurul din țară care a scos din sala se ședințe și scaunele invitaților din zona lateral-spate, tot pentru ca brașovenii să nu se așeze în apropierea primarului. Allen Coliban era deranjat că ziariștii fac poze la sala de ședințe și cum era și firesc, implicit lui. Surse din primărie susțin că useristul a fost deranjat pentru că cel mai probabil în timpul ședințelor, consilierii personali îi scriu ce să facă, ce să răspundă, iar ca să nu vadă presa, a decis să scoată scaunele.