Elevul Tudor Terian-Dan, care în acest an va absolvi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, va pleca în SUA ca să-și înceapă studiile universitare la una dintre cele mai prestigioase universități din lume – Harvard. Tânărul a aplicat la patru universități de top, fiind acceptat la toate.
Spune că în ultimii ani și-a dat seama și de importanța științelor sociale, astfel încât vrea să le combine în viitor cu informatica. „Părinții mei m-au susținut mereu să-mi găsesc un drum propriu, ca să nu fiu comparat sau asociat cu ei pe plan profesional. Fiind amândoi profesori de română, m-au îndrumat mereu către științele exacte. Norocul meu a fost că matematica a ajuns și să-mi placă, mai ales datorită doamnei profesoare Delia Șerb, cu care am studiat în gimnaziu. Așa că la liceu am ales clasa de mate-info de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, care era și cea mai competitivă din județ. Însă de-a lungul liceului mi-am dat seama că numerele și codurile nu valorează prea mult dacă ele nu sunt utile pentru viața de zi cu zi a oamenilor. Această descoperire mi-a trezit în ultimii ani interesul pentru științele sociale, pe care intenționez să le combin cu informatica în facultate”, a declarat tânărul pentru turnulsfatului.ro.
Foto: turnulsfatului.ro