Acasă Local Progresul în municipiul Codlea se vede și pe final de an

Progresul în municipiul Codlea se vede și pe final de an

0
Chiar dacă ne aflăm în luna decembrie, etapele procedurale la obiectivele de investiții își urmează cursul firesc. Mai jos puteți citi în ce faze/etape se află unele dintre proiectele de investiții din Municipiul Codlea:
”𝟏. „𝐑𝐄𝐀𝐁𝐈𝐋𝐈𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐑𝐄𝐓̦𝐄𝐀 𝐃𝐄 𝐃𝐑𝐔𝐌𝐔𝐑𝐈 𝐈̂𝐍 𝐂𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄𝐑𝐔𝐋 𝐌𝐀̆𝐋𝐈𝐍”
– servicii de proiectare – faza DALI,
– până la sfârșitul anului 2022 se va recepționa Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (proiectare drumurilor);
𝟐. „𝐀𝐌𝐄𝐍𝐀𝐉𝐀𝐑𝐄 𝐓𝐎𝐀𝐋𝐄𝐓𝐀̆ 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀̆”
– s-a recepționat proiectul tehnic,
– după trecerea sezonului rece urmează să înceapă execuția lucrărilor și montarea toaletei publice;
𝟑. „𝐈𝐋𝐔𝐌𝐈𝐍𝐀𝐓 𝐓𝐑𝐄𝐂𝐄𝐑𝐈 𝐃𝐄 𝐏𝐈𝐄𝐓𝐎𝐍𝐈 𝐒𝐓𝐑𝐀𝐃𝐀 𝐍𝐎𝐔𝐀̆”
– până la sfârșitul lunii decembrie se vor realiza lucrările la iluminatul de siguranță la trecerile de pietoni;
𝟒. „𝐆𝐀𝐋 – 𝐁𝐋𝐎𝐂 𝐃𝐄 𝐋𝐎𝐂𝐔𝐈𝐍𝐓̦𝐄 𝐒𝐎𝐂𝐈𝐀𝐋𝐄”
– faza pregătirii documentației pentru a scoate la licitație proiectarea și execuția aferente investiției;
𝟓. „𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐑𝐔𝐈𝐑𝐄 𝐒̦𝐈 𝐀𝐌𝐄𝐍𝐀𝐉𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐈𝐀𝐓̦𝐀̆ 𝐀𝐆𝐑𝐎𝐀𝐋𝐈𝐌𝐄𝐍𝐓𝐀𝐑𝐀̆ 𝐈̂𝐍 𝐌𝐔𝐍𝐈𝐂𝐈𝐏𝐈𝐔𝐋 𝐂𝐎𝐃𝐋𝐄𝐀”
– servicii de proiectare – faza întocmire studiu de fezabilitate,
– termen de finalizare luna iunie 2023;
𝟔. „𝐆𝐀𝐋 – 𝐂𝐀𝐍𝐓𝐈𝐍𝐀 𝐒𝐈𝐌𝐈𝐎𝐍 𝐌𝐄𝐇𝐄𝐃𝐈𝐍𝐓̦𝐈”
– s-a semnat contractul de proiectare și execuție,
– termen de finalizare 31 decembrie 2023;
𝟕. „𝐃𝐄𝐌𝐎𝐋𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐈𝐀𝐓̦𝐀 𝐂𝐎𝐋𝐎𝐑𝐎𝐌”
– servicii de întocmire documentații tehnice demolare imobile,
– urmează să recepționăm documentația de demolare,
– până la sfârșitul acestui an se vor executa lucrările de demolare;
𝟖. „𝐌𝐎𝐃𝐄𝐑𝐍𝐈𝐙𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐀𝐑𝐂𝐔𝐋 𝐂𝐔 𝐔𝐌𝐁𝐑𝐀̆”
– faza de proiectare,
– termen de finalizare anul 2023;
𝟗. „𝐒𝐄𝐍𝐒 𝐆𝐈𝐑𝐀𝐓𝐎𝐑𝐈𝐔 𝐂𝐎𝐃𝐋𝐄𝐀 𝐍𝐎𝐑𝐃”
– servicii de proiectare – faza întocmire studiu de fezabilitate,
– valoarea estimată este prea mică (nu s-a înscris niciun operator economic), urmează o suplimentare în anul 2023.
Le mulțumesc din nou consilieri locali PSD+ALDE, PRO ROMÂNIA și domnului ALEXANDRU SĂBĂDAȘU, președintele organizației locale USR, care au înțeles necesitatea acestor investiții în municipiul nostru!” se arată într-o postare pe pagina de Facebook a primarului municipiului, Cîmpeanu Mihai