Acasă Local Președintele clubului SR Brașov va alerga la Crosul 15 Noiembrie

Președintele clubului SR Brașov va alerga la Crosul 15 Noiembrie

0

„Lansez invitația tuturor președinților de club din sportul brașovean să mi se alăture”

La ediția din acest an a Crosului 15 Noiembrie, care marchează împlinirea a 35 de ani de la revolta anti-comunistă din ziua de 15 noiembrie 1987, echipa suporterilor stegari – SR Brașov – va fi reprezentată de președintele clubului, Dinu Țurcanu, un pasionat de drumeții și alergări montane.

Dinu Țurcanu a declarat: „Mă bucur să pot alerga din nou la Crosul 15 Noiembrie și felicit organizatorii care au repus crosul într-o zi de weekend și au redeschis participarea pentru publicul larg. Este o zi specială pentru orice brașovean, este ziua care nu se uită. Sacrificiul muncitorilor și al tuturor brașovenilor nu trebuie uitat. Pe această cale lansez invitația tuturor președinților de club din sportul brașovean să mi se alăture.”

Înainte de orice, Dinu este un suporter al Steagului, iar evenimentele petrecute în ziua de 15 Noiembrie 1987 au o însemnătate deosebită pentru toți suporterii stegari, indiferent de vârstă – unii au fost în stradă în acea azi, suferind apoi pedepsele represiunii comuniste, alții au părinți sau rude care au participat la orele de rebeliune contra sistemului totalitar.

Startul va avea loc de la Poarta 1 a fostei Uzine de Autocamioane Steagul Roșu (actualul Parc Industrial Roman), iar sosirea se va face în fața Prefecturii Brașov.

Traseul va urma întocmai drumul parcurs de muncitorii stegari pe 15 noiembrie 1987, când aceștia au ieșit în stradă pentru a protesta contra salariilor reduse, a lipsurilor și restricțiilor de tot felul și, în final, chiar împotriva comunismului și a Partidului Comunist Român însuși, scandându-se, printre altele, „Jos, Comunismul!”, ”Jos, Ceaușescu!” (n. președintele României la acea vreme), și cântându-se în dreptul Spitalului Județean Brașov „Deșteaptă-te, române!”, un cântec interzis la acea vreme de dictatura comunistă.

Articolul precedentPrimarul Coliban anunță pentru al doilea an consecutiv organizarea MASSIF. Va avea loc ca și anul trecut?
Articolul următorLIVE. Oameni faini la Brașov, invitat special patinatoarea Mihaela Hogaș
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.