Acasă Actualitate Primarul Coliban anunță pentru al doilea an consecutiv organizarea MASSIF. Va avea...

Primarul Coliban anunță pentru al doilea an consecutiv organizarea MASSIF. Va avea loc ca și anul trecut?

0

”MASSIF – primul festival din centrul și estul Europei care îmbină muzica de calitate, sporturile de iarnă și muntele”, se laudă organizatorii.

– Între 3 și 5 martie, în Poiana Brașov, organizatorii Untold și Neversea le oferă iubitorilor de muzică de calitate cel de al treilea festival din portofoliu. Obiectivul organizatorilor este de a transforma Poiana Brașov într-o destinație pentru tinerii din toată Europa. La prima ediție se așteptă aproximativ 50.000 de participanți, în cele 3 zile de festival –

Organizatorii Untold și primarul Allen Coliban au prezentat astăzi, 3 noiembrie, detaliile celui mai mare eveniment muzical și de entertainment organizat în Poiana Brașov – MASSIF 2023. Festivalul este cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România și va avea loc în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul vine cu o poveste nouă și este organizat de creatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România și nu numai, Untold și Neversea. MASSIF promite să aducă, pe lângă vibe-ul de festival, și activități pentru cei care iubesc muzica, distracția și sporturile de iarnă, dar și pentru cei care caută mereu provocări noi alături de prieteni.

Conceptul festivalului MASSIF este ,,Free Your Wild Side” și reprezintă o nouă viziune pentru România. Organizatorii pregătesc pentru cele 3 zile de  distracție la munte mix-ul perfect dintre atmosfera de festival și activitățile de iarnă.

,, Ne dorim să aducem experiența Massif în România, în Poiana Brașov, să construim o nouă poveste de succes în România, care să atragă cât mai mulți turiști și din țară, dar și din străinătate, într-un parteneriat cu autoritățile locale, cu mediul economic de aici, din Poiana Brașov. Ne dorim ca prin ceea ce facem noi să transformăm Poiana Brașov în cea mai importantă destinație pentru tinerii din Europa. Și sunt convins că acest lucru se va putea realiza, încet-încet, pentru că Poiana Brașov are un potențial enorm. Experiența de festival pe care noi știm să o creăm deja reprezintă o garanție pentru cei care caută astfel de experiențe de entertainment și iarna, așa că abia așteptăm să vină 3-5 martie 2023, când vom da drumul la prima ediție a acestui super-proiect”, a precizat Edy Chereji, unul dintre organizatori.

Massif face parte dintr-un nou concept de divertisment, gândit de creatorii UNTOLD și Neversea special pentru stațiunea Poiana Brașov, care să dezvolte regiunea în cea mai dorită destinație montană pentru tineri din Europa.

„Este un eveniment foarte important, este vestea pe care foarte mulți brașoveni o așteptau. Am primit multe întrebări în acest an: ce se întâmplă cu Massif, când va fi? Pandemia ne-a obligat să așteptăm până în 2023 și iată că în martie 2023 avem această certitudine. Vom avea un eveniment de mare anvergură, un eveniment de muzică pentru tineri, care să poziționeze Poiana Brașov drept o destinație adresată în primul rând tinerilor, atât la nivel național, cât și la nivel internațional”, a precizat. Primarul Allen Coliban.

​​Evenimentul va avea loc pe platoul Pârtia Bradul din Poiana Brașov și în alte locații din stațiune. MASSIF înseamnă două scene de dimensiuni mari (principale, n.n.) într-un perimetru bine delimitat, cu instalații și amenajări de zăpadă și gheață, ambele scene fiind poziționate pe platoul de la Pârtia Bradul. Alte scene și music spot-uri vor fi montate prin stațiune, unde pasionații sporturilor de iarnă și ai muzicii pot să petreacă și să trăiască cea mai intensă experiență de la munte din Europa Centrală și de Est.

,,În Poiana Brașov va fi un concept unic, primul de acest fel din portofoliul nostru de evenimente ca și grup de entertainment, dar și unic la nivelul Europei Centrale și de Est. Va fi un hibrid, un festival care are atât componenta muzicală pentru iubitorii de distracție și iubitorii de muzică electronică, dar nu numai, și muzică bavareză, muzică retro. Și în completarea acestei experiențe de entertainment vine și partea de sporturi de iarnă; practic, peste tot ce înseamnă iubitori de schi care vor petrece timp pe pârtie și la apres-schi-urile din zonă vine în completare oferta noastră de entertainment pe pârtie. Asta cu ajutorul operatorilor economici din Poiana Brașov, și anume tot ce înseamnă apres-schi-urile pe care deja le puteți întâlni pe pârtiile de aici. Vom avea patru scene în perimetrul principal al festivalului. Două scene principale, una outdoor, una indoor, două scene conceptuale care completează oferta de divertisment din cadrul arealului principal de festival,  iar fiecare apres-schi va fi integrat în oferta de divertisment cu program separat, artiști separați, toate sub umbrela Massif”, a adăugat Bogdan Rădulescu, UNTOLD Universe.

Primele abonamente la MASSIF vor putea fi achiziționate la un preț special de 79 de euro plus taxe, începând cu data de 10 noiembrie 2022, de pe platforma In-town. Între timp, cei care vor să afle mai multe informații pot accesa pagina de Facebook și contul de Instagram MASSIF.

Prin acest proiect, universul UNTOLD se extinde cu un nou concept original, care va atrage anual sute de mii de turiști, atât în Poiana Brașov – stațiunea montană cu cel mai curat aer din Europa – cât și în regiune. În plus, proiectul își propune să devină și un nou pol de interes pentru cetățenii Brașovului, să ajute la dezvoltarea resurselor locale și să aibă un impact economic regional.

Totuși, Primăria Brașov nu a prezentat și un studiu de impact asupra mediului, mai ales că primarul Allen Coliban este un fan al studiilor și susține că este un apărător al mediului. Reprezentanții Mediului au declarat pentru Transilvania365 că organizarea unui astfel de festival poate dăuna faunei. Dar se pare că pentru administrația USR acest aspect contează mai puțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.