Acasă National Politica guvernării PSD-PNL! Tăieri la sănătate și învățământ, dar creșteri la subvențiile...

Politica guvernării PSD-PNL! Tăieri la sănătate și învățământ, dar creșteri la subvențiile de partid

2
0

Paradoxul Guvernării PSD-PNL!

Premierul Marcel Ciolacu se plânge de lipsa banilor pentru sănătate și învățământ, de unde ”taie”, dar în același timp găsește bani pentru pentru subvențiile la partide.

Astfel, bugetul pe 2024 aduce o suplimentare a banilor pentru partide politice cu peste 20%, subvențiile ajungând la 314 milioane de lei.

Comparativ cu anii precedenți, subvențiile acordate partidelor politice vor cunoaște o creștere semnificativă. De exemplu, conform legii bugetului acordate de-a lungul anilor, subvențiile pentru partide au ajuns la:

  • 269 de milioane de lei în 2019, prin Legea bugetului pentru 2019;
  • 252,89 milioane de lei în 2020, prin Lega bugetului pentru 2020;
  • 258 de milioane de lei în 2022, prin Legea bugetului pentru 2022;
  • 256 de milioane de lei în 2023, prin Legea bugetului pentru 2023.

De ce ar trebui românii să suporte aceste costuri lunare, de ce trebui să muncească omul de rând ca să țină în spate oamenii de partid, doar Marcel Ciolacu poate explica. Ar fi de înțeles aceste subvenții în preajma alegerilor, dar nu tot timpul, în fiecare lună. Cu alte cuvinte, de ceva timp, pe lângă taxele și impozitele tot mai multe și mari, alegătorii trebuie să suporte și ”întreținerea” unor trântori de partid. Poate că este timpul ca alegătorii să iasă în stradă și să protesteze, să spună STOP acestei risipe din bani publici. Cu siguranță că acești guvernanți habar nu au de ce se întâmplă cu mediul de afaceri, cât de greu o duc firmele mici, cele care sunt ”cei mai buni contribuabili” la bugetul de stat. Culmea, tot pe ei se răsfrâng toate. Mai nou, au fost obligați să achiziționeze semnătură electronică, dar și program de contabilitate. Cu ce i-a ajutat statul? Cu nimic, ca de fiecare dată!

Dar, cu siguranță va urma un val de dizolvări de firme, pentru că deja mulți români susțin că nu mai fac față și este o concurență neloială între stat și privat, mai ales în ce privește nivelul de salarizare și răspundere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.