Acasă Local Peste 93000 de puieți vor fi plantați la Râșnov

Peste 93000 de puieți vor fi plantați la Râșnov

0
Începând cu 16 martie 2026, Ocolul Silvic al Orașului Râșnov va demara lucrările de împădurire din această primăvară. În total vor fi plantați 93.400 de puieți forestieri:
• 1.200 de fag
• 55.750 de molid
• 36.450 de brad
Lucrările vor acoperi 13,9 hectare de împăduriri integrale și 4,78 hectare de completări în plantațiile realizate în anii anteriori. În același timp, suprafața regenerărilor naturale a crescut în acest an cu 34,7 hectare, care se adaugă celor 185,15 hectare realizate în anii trecuți.
 Șantierele de împădurire sunt amplasate în mai multe zone din fondul forestier al orașului: Valea Cetății, Valea Paltinului, Valea Lungă, Belvedere (Pârâul Rece), precum și în zona drumurilor forestiere Provița, Pănicer, Glăjărie și Năjila.
Tot în această perioadă, în Pepiniera Valea Lungă vor fi realizate lucrări de întreținere a culturilor existente și repicarea puieților obținuți anul trecut.
În pepinieră sunt aproximativ 25.000 de puieți, iar în solarii va fi înființată o nouă cultură pentru obținerea a aproximativ 20.000 de puieți de molid pentru repicare și încă 50.000 de puieți de molid containerizați, pregătiți pentru plantare.