Acasă Local Peste 25 de milioane de lei pentru dotarea Spitalul Municipal Făgăraș cu...

Peste 25 de milioane de lei pentru dotarea Spitalul Municipal Făgăraș cu echipamente pentru reducerea infecțiilor nosocomiale

0
25.752.452,8 lei investiție pentru dotarea Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș cu echipamente pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale!
„Dorim să îmbunătățim calitatea vieții în Municipiul Făgăraș. Este unul dintre principalele obiective propuse. Fiecare cerere de finanțare este o reușită si ne aduce mai aproape de scopul nostru.
Primăria Municipiului Făgăraș a depus în parteneriat cu Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, proiectul ”Dotarea Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure” din Municipiul Făgăraș cu echipamente destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacității de gestionare și prevenire a infecțiilor nosocomiale, în vederea reducerii acestora, asociate asistenței medicale prin achiziționarea următoarelor echipamente menite să faciliteze actul medical:
– un analizor automat de biochimie;
– două analizoare de hematologie;
– un analizor automat urini cu sediment;
– un analizor semiautomat urini;
– două analizoare automate de imunologie;
– două analizoare de markeri cardiaci;
– un analizor de ioni și gaze;
– un analizor microbiologie;
– un analizor electroforeză;
– un analizor VSH
– două hote microbiologice și o hotă cu flux laminar.
Proiectul este în conformitate cu prevederile Planului Național de Redresare și Reziliență și are o valoare totală de 25.752.452,8 lei fără TVA.
De asemenea, finanțarea proiectului va răspunde recomandărilor privind detectarea , supravegherea, prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale făcute de experți ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul bolilor Transmisibile.” a transmis Gheorghe Sucaciu, primarul din Făgăraș.