Pentru că în curând Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se va deschide, încă se mai parcurg anumite demersuri procedurale. În urmă cu câteva zile, o comisie de recepție a verificat lucrările prevăzute în contractul „Asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav/ Realizarea infrastructurii fizice şi dotarea ei cu echipamente specifice”.
”Parcurgem ultimele demersuri procedurale înainte de inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav!
Desfășurăm procedurile de recepție la încheierea lucrărilor prevăzute în contractul privind „Asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav/ Realizarea infrastructurii fizice şi dotarea ei cu echipamente specifice”, implementat de asocierea SC UTI Construction and Facility Management SA – SC BOG’ART SRL.
Zilele trecute, membrii comisiei de recepție au verificat clădirea de contingență, echipamentele de comunicaţii radio, comunicaţii terestre și de meteorologie, sistemele de navigaţie aeriană, serverele şi echipamentele aferente sistemului remote tower amplasate la Ghimbav, din punctul de vedere al conformității cu prevederile contractuale.
În prezent, comisia continuă procedurile de recepţie la Centrul de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad, pentru echipamentele aferente sistemelor RVT (Remote Virtual Tower) şi VREC (Voice Recorder).” a transmis Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.