Acasă Primar de Brașov Instanța a decis! Municipiul se poate retrage din Asociația FC Brașov –...

Instanța a decis! Municipiul se poate retrage din Asociația FC Brașov – Steagul Renaște!

0

După luni întregi de speculații și incertitudini, Tribunalul Brașov a decis: Primăria Brașov se retrage oficial din Asociația FC Brașov – Steagul Renaște!

Pe 20 octombrie, Tribunalul Brașov a judecat o cerere depusă de Primărie, prin primarul George Scripcaru, în care se solicită modificarea actelor constitutive ale asociației. În esență, Primăria dorește retragerea sa din cadrul asociației.

Tribunalul Brașov a admis cererea formulată de Municipiul Brașov, prin primar, George Scripcaru, de modificare a actelor constitutive ale Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște. Astfel, instanța a validat retragerea municipiului din cadrul asociației, o decizie care ar putea schimba semnificativ structura și activitatea clubului.

„Admite cererea formulată de petentul MUNICIPIUL BRASOV, reprezentat legal prin primar Scripcar George, în calitate de membru asociat al Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Brasov -Steagul Renaşte şi, în consecință: Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria Braşov, la poziția 9/2019, a modificărilor aduse actelor constitutive ale Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov-Steagul Renaşte prin Hotărârea Adunării Generale din 30.05.2025 vizând retragerea din cadrul asociației a membrului asociat Municipiul Brasov prin primar, Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare cu partea petentă şi cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Declarația de apel se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunțată prin punerea la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20.10.2025.”, se arată în soluția instanței.

În  februarie 2025, printr-o hotărâre de Consiliu Local, Primăria Brașov a decis să își retragă sprijinul administrativ și financiar față de clubul sportiv, pe fondul unor probleme financiare semnalate de Curtea de Conturi, care a descoperit nereguli în gestionarea fondurilor publice alocate clubului, estimând un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de lei (după cum preciza și primarul George Scripcaru).

Chiar la începutul anului 2024, Transilvania365 și NewsBv semnalau în exclusivitate prejudiciile aduse bugetului local de primarul Allen Coliban (USR) cu FC Brașov.

Municipiul Brașov și-ar putea retrage sprijinul din Asociația FC Brașov – Steagul Renaște!