Acasă Actualitate FOTO. Asta văd turiștii care urcă în Poiana Brașov! Mulțumiți administrației locale...

FOTO. Asta văd turiștii care urcă în Poiana Brașov! Mulțumiți administrației locale condusă de primarul Coliban!

0

”Brașovul bine administrat”!

Brașovul nu a arătat niciodată mai rău ca acum. Străzi pline de gropi, pietonale abandonate, mobilier stradal sub orice critică.

Un exemplu elocvent de management marca USR se poate observa pe drumul spre Poiana Brașov, dar și în stațiunea care pe alocuri pare părăsită, cu mobilier distrus.

Un panou din lemn sau ce a mai rămas din el zace prăbușit pe pământ de câțiva ani, dar nimeni nu îl vede, nimeni nu ridică acele resturi. Primăria Brașov e prea ocupată cu forumuri, cu tik-tok-ul, nu are timp de aceste lucruri.

Mai sus, aceeași situație. Câteva bănci din lemn amplasate la marginea șoselei arată situația deplorabilă din Poiana Brașov, dar și cât de bine este administrat Brașovul de actualul primar Allen Coliban.

Nici în stațiune lucrurile nu sunt mai roz. Băncile arată de parcă sunt de pe timpul regelui Mihai. O femeie abia a găsit loc să stea pe banca putrezită, gata să se prăbușească.

Oare ce spun străinii, ce spun turiștii care urcă spre Poiană și ”admiră” aceste peisaje desprinse din filmele de groază?