Acasă National Chestorul brașovean Nelu Zărnică a fost achitat definitiv. Cum a primit vestea

Chestorul brașovean Nelu Zărnică a fost achitat definitiv. Cum a primit vestea

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis achitarea chestorului principal, fost subsecretar de stat, Nelu Zărnică în dosarul în care a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul privind achiziționarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a unui autoturism de lux Audi A8.

”Nu am avut puterea să mă bucur. După 7 ani de ”tăvăleală”…

Am fost obligat să îmi închei activitatea profesională într-un mod pe care nici nu știu cum să-l calific. Nici nu știu să mă bucur. Am primit decizia ca pe ceva normal, firesc. Nu m-am gândit niciodată că după ce am aprobat niște documente va urma așa ceva, că va reprezenta o ”faptă penală”, a declarat chestorul Nelu Zărnică pentru Transilvania365.

Decizia instanței:

”Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 601 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 1926/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zărnică Nelu şi Iacob Marian Dănuţ şi pe intimatele părţi responsabile civilmente Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Protecţie Internă (fostă D.I.P.I.).

Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce priveşte latura civilă, şi, în rejudecare: Potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zărnică Nelu şi Iacob Marian Dănuţ, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 15 mai 2023, prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în decizia instanței care este definitivă.

Articolul precedentModestie cât cuprinde…Klaus Iohannis, nouă deplasare în străinătate cu un avion privat
Articolul următorMinistrului Barna Tánczos vine la Brașov
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.