Acasă Actualitate Brașovul, orașul în care s-a cântat prima dată Imnului Național

Brașovul, orașul în care s-a cântat prima dată Imnului Național

0

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu managerul Muzeului „Casa Mureșenilor”, dr. Valer Rus, și cu reprezentanții  Muzeului „Prima Școală Românească” – pr. dr. Sebastian Pârvu, director, și dr. Ioan Cornea, curator.

Scopul întâlnirii l-a constituit discutarea posibilității unei inițiative de amendare a Legii nr. 99/1998, pentru proclamarea Zilei Imnului Național al României, în sensul evidențierii faptului că „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Brașov.

Potrivit cercetărilor, îndeosebi ale părintelui profesor dr. Vasile Oltean, în 1948, la începutul verii, mai mulți revoluționari, întorși la Brașov în urma Adunării Naționale de la Blaj din 3/15 mai – 5/17 mai, acel an – s-au strâns în grădina din Șchei a parohului Bonifatie Pitiș, unde Gheorghe Ucenescu, dascăl și cântăreț bisericesc, le-a cântat melodia „Din sânul maicii mele”. Impresionat, Andrei Mureșanu i-a spus că va face niște versuri și a scris, într-o singură noapte, poezia „Un răsunet”, care avea să devină textul actualului imn național al României. Gheorghe Ucenescu a adaptat melodia și a interpretat cântecul duminica următoare, în același loc.

„Am convenit să redactăm o notă de fundamentare în acest sens, cu dovezile istorice pe care se sprijină demersul nostru, precum și un proiect de modificare a legii amintite și mizăm pe sprijinul parlamentarilor de Brașov, indiferent de culoarea lor politică, pentru a susține și promova inițiativa”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii