Campaniile de colectare a deşeurilor electrice şi electronice derulate în judeţul Braşov au generat, în 2025, un rezultat semnificativ: 169.806 kilograme de echipamente electrice şi electronice scoase din uz au fost preluate pentru reciclare, potrivit bilanţului prezentat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Braşov.
Cantitatea a fost strânsă în cadrul a 30 de acţiuni organizate pe parcursul anului, în parteneriat cu Ecocivica Center, Ecotic şi autorităţile locale. Campaniile s-au desfăşurat, în principal, în weekenduri şi au acoperit atât municipiul Braşov, cât şi numeroase localităţi din judeţ, de la oraşe turistice până la comune mici.
Municipiul Braşov a generat, de departe, cea mai mare cantitate de deşeuri colectate – peste 65,5 tone. La distanţă considerabilă se situează Râşnov (14,2 tone), Săcele (12,6 tone) şi Zărneşti (12,4 tone). Alte localităţi cu volume consistente sunt Codlea (8.132 kg), Prejmer (6.815 kg), Cristian (6.365 kg), Feldioara (6.115 kg) şi Hărman (5.769 kg).
La polul opus, comune precum Măieruş (500 kg), Părău (500 kg) sau Vama Buzăului (500 kg) au raportat cantităţi modeste.
Directorul ADI ISO Mediu Braşov, Adrian Miria, apreciază că succesul campaniei este rezultatul colaborării constante dintre instituţii şi operatori specializaţi: „Derulăm de mai mulți ani această campanie în județul nostru. Această campanie nu ar fi fost una de succes fără efortul depus de partenerii de la Ecocivica Center, cărora țin să le mulțumesc pentru implicare. Aceste acțiuni de colectare sunt necesare pentru a scoate din piaţă echipamentele electrice şi electronice vechi şi/sau stricate în vederea reciclării acestora în conformitate cu prevederile legale naţionale si europene”






