România a ajuns, probabil, la cel mai slab nivel de competență politică de după 1989. Nu este o figură de stil, ci o realitate vizibilă zilnic, atunci când te uiți cine conduce ministere-cheie ale statului român. Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Economiei sunt exemplele perfecte ale degradării totale a criteriilor de selecție pentru funcțiile publice de rang înalt.
Cum poți pune la conducerea diplomației României o persoană fără nicio experiență în politică externă, fără studii relevante, fără carieră diplomatică, fără rezultate concrete? Oana Țoiu întruchipează perfect ministrul slab: vorbește mult, spune puțin, ia poziții fără fundament și pare complet depășită de complexitatea relațiilor internaționale. În schimb, stă excelent la capitolul imagine. Este omniprezentă pe Facebook și Instagram, unde pozele și postările par să țină loc de strategie externă.
Diplomația nu se face cu like-uri, iar interesele României nu se apără cu stories. Politica externă înseamnă negociere dură, cunoaștere profundă a mecanismelor internaționale, relații construite în ani, nu improvizație și păreri personale.
La Ministerul Economiei, situația este la fel de gravă. Avem un ministru care, până să ajungă în politică, nu a excelat prin nimic. Veniturile declarate înainte de funcție sunt la nivelul unui vânzător dintr-un supermarket, dar partidul îl prezintă drept mare expert, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Allen Coliban. Dintr-odată, oameni care abia își asigurau traiul zilnic devin „specialiști” capabili să gestioneze economia unei țări.
Declarațiile de avere spun totul. Realitatea este crudă și verificabilă: lipsă de performanță, lipsă de expertiză, lipsă de rezultate. Dar propaganda de partid funcționează, iar competența este sacrificată pe altarul loialității politice.
Dacă ne uităm și la Ministerul Apărării unde a fost Moșteanu, tabloul este complet. Acesta este, de fapt, USR la nivel național: mult discurs, puține rezultate, mult PR, zero consistență. Păcat de primarii care chiar muncesc și livrează în teritoriu, pentru că sunt trași în jos de liderii de la centru și de această selecție catastrofală a „elitelor” de partid. Nu întâmplător USR a coborât sub 10% în sondaje. Românii văd, înțeleg și sancționează.
Nu, nici PSD, nici PNL, nici UDMR nu excelează la capitolul „meseriași”. Dar, prin comparație, par mai pregătiți. Diferența este că acolo mai găsești oameni cu experiență administrativă, cu cariere solide, cu un minim bagaj profesional. La USR, prea des, funcțiile sunt ocupate de oameni care confundă guvernarea cu activismul online.
Când te uiți astăzi în Parlament și în Guvern, inevitabil îți vine să spui: ne este dor de politicieni adevărați. De Adrian Năstase, de Valeriu Stoica, de Antonie Iorgovan, de George Pruteanu, de Călin Popescu-Tăriceanu, de Ion Rațiu, de Vadim Tudor, de Adrian Păunescu, de Traian Băsescu. Cu toate defectele lor, erau oameni cu cultură politică, cu viziune, cu greutate intelectuală.
Astăzi, România este condusă de amatori ridicați artificial la rang de experți, iar prețul îl plătim cu toții.
Editorial scris de Cristi Florea
jurnalist, expert în comunicare politică
