Salvatorii montani din cadrul formațiilor Salvamont Predeal și Salvamont Brașov, parte a Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, aflat în subordinea Consiliului Județean Brașov, au avut un weekend solicitant, fiind solicitați să intervină în 24 de cazuri de accidentări și situații de urgență pe pârtiile deschise din județul Brașov.
Misiunile acestora au vizat acordarea primului ajutor și transportul persoanelor accidentate către echipajele medicale sosite la baza pârtiilor.
Atenție sporită pe pârtii!
În acest context, salvatorii montani trag un semnal de alarmă și le recomandă turiștilor să adopte o conduită responsabilă, să se echipeze corespunzător și să își evalueze realist nivelul de pregătire fizică și tehnică.
Respectarea acestor măsuri este esențială pentru evitarea accidentelor și pentru a avea o experiență plăcută și în siguranță pe pârtie.
Salvamontiștii sunt la datorie în fiecare zi, pregătiți să intervină în orice situație, însă prevenția rămâne cel mai important pas pentru siguranța fiecăruia!






