Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa, s-a aflat în platoul emisiunii ”Oameni faini la Brașov”, o creație marca Transilvania365 ce poate fi urmărită pe site-ul www.transilvania365.ro, pe canalul de Youtube, dar și pe pagina de Facebook a ziarului!
În cadrul emisiunii acesta a vorbit despre proiectele derulate, planurile de viitor, despre problemele întâmpinate la nivel administrativ, dar și despre clubul de fotbal din Săcele care, după un timp relativ scurt de la înființare, este deja pe locul I în clasamentul Ligii a IV-a.
„Eu am coordonat clubul de la Săcele între 2014 și 2016, până să ajung primar. Vreau să vă spun că atunci am avut niște rezultate foarte bune cu juniorii republicani, locul II pe țară. După aceea am avut fel și fel de discuții cu cei care au în proprietate baza sportivă, au trecut vreo 4-5 ani, nu ne-am înțeles fiecare cu ce vine…
Anul trecut, undeva în vară, am luat decizia să facem clubul nostru și am încheiat un contract cu baza sportivă. A fost un timp foarte scurt pentru a face echipa, a găsi antrenorul, jucătorii, dar chiar dacă este o echipă de Liga a IV-a deja avem rezultate, suntem pe locul I.”, a declarat primarul Virgil Popa.
Despre finanțarea echipei, primarul a declarat că o sumă, ce-i drept nu foarte mare, vine de la primărie. Astfel, aproximativ 200 de mii de lei au fost acordați din partea primăriei, iar restul din sponsorizări.
„S-a format un nucleu foarte bun acolo și tehnic. Vrem ca anul acesta să câștigăm Liga a IV-a de Brașov și să ne batem la baraj pentru Liga a III-a. Sunt comune care au echipe în Liga a III-a, iar noi suntem municipiu, chiar al doilea ca putere din județ, ca mărime.”, a susținut Virgil Popa.






