Acasă Actualitate VIDEO. Premieră! Elevii de la Șaguna își vor alege materiile în funcție...

VIDEO. Premieră! Elevii de la Șaguna își vor alege materiile în funcție de facultatea pe care vor să o urmeze

0

Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov devine una dintre primele unități de învățământ din România care va implementa, în mod oficial, un plan-cadru alternativ, după ce Ministerul Educației a aprobat pilotarea sistematică a acestuia pentru următorii cinci ani școlari, începând cu anul de învățământ 2026-2027.

Decizia reprezintă o premieră pentru învățământul preuniversitar și vine în continuarea procesului de internaționalizare început de colegiu în urmă cu trei ani, odată cu obținerea acreditărilor pentru programe educaționale internaționale. Astfel, elevii care vor intra în clasa a IX-a în această toamnă vor fi primii care vor beneficia în integralitate de noua structură curriculară.

Nu este vorba doar despre câteva materii noi în orar, ci despre un mod complet diferit de organizare a liceului. Practic, începând cu clasa a XI-a, fiecare elev își va putea construi propriul traseu educațional, în funcție de facultatea și profesia pe care își dorește să le urmeze. Dacă până acum aproape toți elevii unei clase aveau același program și studiau aceleași discipline, noul sistem le oferă libertatea de a alege materiile pe care vor să le aprofundeze. Astfel, un elev care își dorește să devină medic va urma un parcurs diferit față de unul care se pregătește pentru Drept, Informatică sau Economie.

Pentru elevii de la Șaguna, această schimbare este posibilă deoarece colegiul deține deja acreditări internaționale pentru programe precum International Baccalaureate (IB Diploma Programme), Cambridge International A Levels, Oxford International și Advanced Placement (AP). Până acum, acestea funcționau în paralel cu programa națională. Odată cu aprobarea planului-cadru alternativ, cele două sisteme sunt integrate într-o singură structură de învățământ.

„Anul acesta, această pilotare ne deschide posibilitatea să inserăm în curricula națională tot conceptul internațional pe care noi l-am avut în paralel.

Noi nu am pornit la acest drum fără să ne consultăm cu ei și cu părinții lor, pentru că am dorit să vedem dacă, într-adevăr, se dorește un astfel de sistem. Este important să știi dacă, atunci când construiești ceva pentru cineva, omul acela dorește construcția”, a declarat directoarea Colegiului Național „Andrei Șaguna”, Carmen Tănăsescu.

WhatsApp Image 2026 07 06 at 14.06.02

Cum va funcționa noul sistem

În clasele a IX-a și a X-a, elevii vor urma aceeași programă națională ca orice licean din România, însă aceasta va fi completată cu discipline care nu există în prezent în învățământul de stat. Printre acestea se numără Gândirea critică, Teoria cunoașterii, Elemente de matematică aplicată în științe, Essay Writing, Politici globale, Managementul mediului sau Discurs academic.

Aceste discipline au rolul de a-i pregăti pe elevi pentru modul de lucru din universitățile de prestigiu și pentru dezvoltarea gândirii analitice și argumentative.

„Ce vrem să facem? Vrem să pregătim copiii pentru parcursul academic în școală, fără eforturi financiare din partea familiei, în afara școlii.”, a adăugat directorul instiuției de învățământ.

Din clasa a XI-a, fiecare elev își construiește propriul program

Schimbarea majoră apare în ultimii doi ani de liceu. Primele două ore ale zilei vor fi desfășurate împreună cu clasa, unde elevii vor studia disciplinele obligatorii din curriculumul național.

Din a treia oră însă, fiecare va merge la materia pe care și-a ales-o, alături de alți elevi care au făcut aceeași opțiune, indiferent din ce clasă provin. Practic, clasele nu vor mai fi organizate doar după litera de catalog, ci și după interesele academice ale elevilor.

În același mod vor funcționa și disciplinele opționale. Nu școala va decide ce opțional se organizează, ci elevii vor alege efectiv ceea ce doresc să studieze, iar grupele vor fi formate în funcție de opțiunile lor.

Ce se întâmplă cu materiile precum Religia, Muzica, Desenul sau Sportul?

Aceste discipline nu dispar din programa școlară, însă modul în care vor fi parcurse se schimbă.

În clasele a XI-a și a XII-a, ele vor fi studiate prin proiecte individuale, realizate de elevi, care vor primi feedback periodic din partea profesorilor. Evaluările și notarea vor avea loc cu prezență fizică, conform calendarului școlar.

Educația fizică rămâne disciplină obligatorie în noul plan-cadru, însă modul de desfășurare va fi adaptat în funcție de situația fiecărui elev. Elevii care sunt legitimați la cluburi sportive și pot face dovada că desfășoară activitate competițională vor putea fi scutiți de participarea la ora de sport din școală.

În schimb, pentru ceilalți elevi, conducerea colegiului își propune ca orele de educație fizică să fie programate astfel încât să nu întrerupă disciplinele de bază. Mai exact, acestea vor fi așezate în orar la începutul sau la finalul programului, evitându-se situațiile în care o oră de sport este intercalată între două ore de matematică, fizică sau alte discipline teoretice.

Consilierea în carieră devine materie obligatorie

O altă noutate este introducerea unei ore dedicate consilierii în carieră.

Aceasta va fi susținută de un profesor acreditat internațional și îi va ajuta pe elevi să își stabilească traseul profesional și universitar. Sistemul este gândit astfel încât, dacă un elev își schimbă opțiunea pe parcurs (de exemplu renunță la ideea de a urma Medicina și decide că își dorește Dreptul) să își poată modifica parcursul fără a pierde anii de pregătire.