Primarul Municipiului Ghimbav, Ionel Fliundra, a fost invitatul lui Cristi Florea la emisiunea „Oameni faini la Brașov”, o creație marca Transilvania365. Acesta a vorbit despre planurile de viitor, dar și despre proiectele în curs de derulare. Edilul a povestit despre construirea unui Campus Școlar în orașul Ghimbav, care în prezent se află în faza de PUZ.
„Împreună cu Consiliul Local am achiziționat un teren de aproape 4 ha, în vederea dezvoltării unui campus școlar. Astăzi, suntem în faza de PUZ, unde am căutat să convingem proprietarii terenurilor vecine să comasăm terenurile, pentru a avea unul care să ne permită construirea acestui campus școlar care va cuprinde: o școală gimnazială, clasele I – VIII, cu laboratoare bine dotate, o grădiniță și o creșă pentru că avem în fiecare an peste 60-65 de copii nou-născuți.
Părinții copiilor nou-născuți primesc niște suplimente în valoare de 2.500 de lei.”, a explicat primarul.