Astăzi, începând cu ora 12:00, a avut loc o conferință de presă susținută de conducerea CSM Corona Brașov, reprezentată de Bogdan Oancea, directorul clubului, și Silviu Prescornițoiu, director sportiv. La eveniment au fost prezenți și reprezentanții echipelor de seniori din diferite secții sportive: Arpad Mihaly (hochei), Aurelia Brădeanu (handbal), Marius Laslo și Petrică Stancu (volei feminin și masculin), respectiv Petru Pungă (baschet în fotoliu rulant).
Întrebat despre bugetul clubului, Bogdan Oancea a declarat că în prezent există trei contracte aflate în faza de negociere, iar valoarea totală a potențialelor sponsorizări din mediul privat se apropie de un milion de euro. Acesta a subliniat că va putea oferi informații certe abia la începutul campionatului.
Oancea a accentuat importanța atragerii de fonduri din sectorul privat, având în vedere că la momentul acesta finanțarea clubului bazeze exclusiv pe bugetul local. „Banii din mediul privat sunt vin țintiți către anumite secții sportive”, a explicat directorul CSM Corona Brașov.






