Acasă Sport Campionatul Național de Ultramaraton 2025 are loc în cadrul competiției Brașov Marathon,...

Campionatul Național de Ultramaraton 2025 are loc în cadrul competiției Brașov Marathon, între 30 Mai și 1 Iunie!

0

Brașov Marathon are onoarea de a găzdui, pentru prima dată, Campionatul Național de Ultramaraton, organizat atât pentru selecția celor mai buni atleți care să reprezinte România la competițiile internaționale, dar și pentru dezvoltarea și promovarea sportului în România. Competiția se va desfășura pe traseul de ultramaraton al Brașov Marathon: 70 km cu 3900 m diferență de nivel – un traseu spectaculos, tehnic și provocator, ideal pentru testarea limitelor și a anduranței sportivilor de elită din România.

„Suntem extrem de încântați să găzduim, pentru prima dată, un Campionat Național în cadrul Brașov Marathon – un eveniment de referință pentru alergarea de performanță din România. Este al treilea an consecutiv în care organizăm proba de ultramaraton, o competiție care s-a bucurat de popularitate rapidă datorită mixului dintre tehnicitatea traseului, provocările montane dar și spectaculozității peisajelor.

Așteptăm cu nerăbdare să vedem cei mai buni sportivi de elită din România performând pe acest traseu și suntem mândri că Brașov Marathon continuă să fie un punct de întâlnire pentru iubitorii de alergare montană de nivel înalt. Este o onoare să putem desemnăm campionii naționali, masculin și feminin, ai probei de ultramaraton chiar la Brașov – un oraș cu o comunitate puternică de alergători de performanță.

Avem încredere că acest eveniment va atrage atât sportivi de top, cât și pasionați ai muntelui și va contribui la promovarea și dezvoltarea alergării de anduranță în România.“, a declarat Dumitru Chiriac, director de cursă Brașov Marathon.

Despre traseu

Startul Campionatului Național de Ultramaraton va avea loc în Piața Sfatului, în centrul istoric al Brașovului. Traseul include patru vârfuri reprezentative ale Arcului Intern al Carpaților: Vf. Tâmpa (960 m), Vf. Postăvaru (1799 m), Vf. Piatra Mare (1843 m) și Vf. Bunloc (1185 m).

Competiția impune un timp limită de 16 ore pentru parcurgerea întregului traseu, care combină urcări tehnice, coborâri rapide și peisaje impresionante. Din respect pentru natură și pentru a

 

susține sustenabilitatea evenimentului, în anumite sectoare se va alerga exclusiv pe trasee turistice marcate, fără semnalizări suplimentare.

Înscrierile sunt deja deschise pe site-ul oficial Brașov Marathon, www.brasovmarathon.ro și sunt disponibile oricărui alergător legitimat la un club sportiv de alergare din România. Clasamentul Campionatului Național va fi separat de clasamentul cursei de Ultramaraton din cadrul Brașov Marathon, fiecare competiție urmând să își desemneze propriii câștigători.

Menționăm că, momentan, criteriile de selecție pentru Campionatele Mondiale de Ultramaraton nu sunt încă stabilite; vom reveni cu informații oficiale în momentul în care acestea vor fi comunicate de Federația Română de Atletism.

Despre Brașov Marathon

Ajuns la a XIII-a ediție, Brașov Marathon este unul dintre cele mai apreciate evenimente de alergare montană din România. Competiția propune curse pentru toate nivelurile și vârstele:

  • Ultramaraton powered by SanoPass FIT by MedLife – 70 km, 3900m+ diferență de nivel
  • Maraton – 41 km, 2200m+ diferență de nivel
  • Semimaraton – 21 km, 1100m+ diferență de nivel
  • Cros powered by Olympus – 9 km, 380m+ diferență de nivel
  • Cursa Copiilor
  • Cursa Persoanelor cu Abilități Speciale

În weekend-ul competiției, Brașovul devine locul ideal pentru o escapadă activă în familie: activitățile pentru copii în Piața Sfatului desfășurate pe parcursul celor 2 zile, zona expo cu parteneri și sponsori locali, și momentele interactive pentru toate vârstele vor crea o adevărată atmosferă de festival. Cursa Copiilor, va avea înscrierile deschise în curând – o ocazie perfectă pentru cei mici să-și descopere pasiunea pentru mișcare chiar de Ziua Copilului, într-un weekend de neuitat în Brașov!

Mai multe informații și înscrieri pe www.brasovmarathon.ro