Acasă Actualitate VIDEO. Ce spune fostul ministru Gheorghe Ialomițeanu despre proiectul parcării de sub...

VIDEO. Ce spune fostul ministru Gheorghe Ialomițeanu despre proiectul parcării de sub Parcul Central. „Cea mai mare greșeală este să nu ai parcări”

0

Fostul ministru al Finanțelor, brașoveanul, Gheorghe Ialomițianu susține proiectul privind construirea unei parcări subterane sub Parcul Nicolae Titulescu și consideră că investiția ar putea contribui la rezolvarea uneia dintre problemele cu care se confruntă centrul Brașovului: lipsa locurilor de parcare. Într-o discuție cu jurnalistul Cristi Florea, Ialomițianu acuză USR de inconsecvență și susține că formațiunea se opune acum unor proiecte pe care fosta administrație le-a avut, la rândul ei, în vedere.

Disputa privind parcarea de sub Parcul Central s-a reaprins în ultimele săptămâni, după ce în Consiliul Local Brașov a aprobat documentația pentru concesionarea proiectului. Aleșii USR au votat împotrivă, în timp ce proiectul a fost susținut de majoritatea din Consiliul Local.

Pentru Gheorghe Ialomițianu, problema este însă mai simplă: „Brașovul are nevoie de parcări”, iar lipsa acestora afectează traficul, funcționarea orașului și chiar turismul. „Brașovul suferă din punct de vedere al parcărilor. Are un deficit în zona parcărilor”, a declarat fostul ministru, care consideră că actualul primar, George Scripcaru, procedează corect prin reluarea proiectului.

„Când nu este vorba despre ei, nu este în regulă”

Ialomițianu a criticat în termeni duri poziția fostului primar Allen Coliban și a USR, amintind că administrația precedentă a analizat, la rândul ei, variante de parcări subterane.

„Acum culmea, fostul primar Coliban îl atacă pe actualul primar pe aceleași teme pe care nu le-a rezolvat. Proiecte pe care nu le-a rezolvat, dar când nu este vorba despre ei, nu este în regulă”, a afirmat Ialomițianu.

„Această parcare trebuie realizată”

În ceea ce privește controversata construcție de sub Parcul Central, Ialomițianu nu vede un motiv pentru abandonarea proiectului. El consideră însă că trebuie realizate studii serioase de mediu și de arhitectură, pentru ca intervenția să nu afecteze parcul.

„Eu cred că această parcare trebuie realizată, să se facă un studiu, bineînțeles cu specialiști din domeniul mediului, cu specialiști din domeniul arhitecturii”, a declarat fostul ministru.

Ialomițianu susține că tehnologiile actuale permit construirea unor parcări subterane fără distrugerea definitivă a zonelor verzi și dă ca exemple orașe europene precum Viena și Madrid. Proiectul aprobat de Consiliul Local prevede o parcare subterană de aproximativ 440 de locuri, în zona dinspre Casa Armatei, iar concesiunea ar urma să includă și administrarea parcării Regina Maria.

Fostul ministru consideră că realizarea parcării ar putea permite municipalității să reducă numărul mașinilor parcate la suprafață și să extindă zonele pietonale din centrul istoric. În viziunea sa, o parte dintre parcările actuale ar putea fi desființate, iar traficul auto din centrul istoric ar putea fi restricționat în anumite zile.

Ialomițianu susține că problema parcărilor are și o componentă economică, deoarece turiștii care nu găsesc locuri de parcare pot evita centrul Brașovului.

„Mulți turiști care vor să vină în centrul Brașovului nu se opresc din cauză că n-au unde să parcheze”, a afirmat acesta.

La finalul discuției, fostul ministru i-a transmis actualului primar, George Scripcaru, să nu renunțe la proiect și a susținut că există numeroși brașoveni care îl sprijină.

USR și Allen Coliban contestă astăzi un proiect de parcare subterană, deși în perioada fostei administrații au fost analizate, inclusiv oficial, soluții pentru parcări subterane în Brașov. Diferența pare să fie mai degrabă cine pune proiectul în practică decât ideea în sine. Gheorghe Ialomițianu taxează exact această contradicție: administrația care a câștigat alegerile cu un discurs puternic despre mediu ajunge acum să respingă un proiect pe care administrația anterioară îl luase în calcul, în timp ce proiectele pe care nu le-a dus la capăt devin, în prezent, motive de critică la adresa celor care încearcă să le reia. Pentru USR, problema pare să fi devenit mai puțin „se poate face o parcare subterană fără să distrugi parcul?” și mai mult „cine o face?”