Acasă Actualitate VIDEO. Bătaie pe locurile de muncă! Oamenii au venit încă de la...

VIDEO. Bătaie pe locurile de muncă! Oamenii au venit încă de la primele ore ale dimineții

0

Brașovenii aflați în căutarea unui loc de muncă s-au mobilizat încă de la primele ore ale dimineții pentru a participa la Bursa Locurilor de Muncă organizată de AJOFM Brașov. Deși deschiderea oficială era programată vineri, 9 octombrie, la ora 9:00, oamenii au format deja o coadă impresionantă, care se întindea până în zona Cinema Astra. Interesul ridicat pentru eveniment a fost vizibil înainte ca bursa să își deschidă oficial porțile, zeci de persoane așteptând la rând pentru a avea șansa de a-și găsi un loc de muncă.

Coada de la Bursa Locurilor de Muncă este, dincolo de orice cifră oficială, o imagine grăitoare a vremurilor tot mai grele pe care le trăim. În timp ce românii se luptă cu scumpirile, facturile și un cost al vieții tot mai apăsător, pierderea locului de muncă poate deveni o adevărată dramă pentru o familie. Disponibilizările, teama de restructurări și nesiguranța economică îi împing pe tot mai mulți oameni în situația de a o lua de la capăt, în timp ce Guvernul condus de Ilie Bolojan insistă asupra măsurilor de austeritate și a reducerii cheltuielilor. Nota de plată a acestor vremuri este resimțită, înainte de toate, de oamenii care trebuie să-și drămuiască fiecare leu și să găsească soluții pentru a-și ține familiile pe linia de plutire. Pentru brașovenii care au stat vineri la coadă la AJOFM, un loc de muncă nu mai înseamnă neapărat o șansă la o viață mai bună, ci, pentru mulți, singura cale de a-și plăti facturile, de a-și pune mâncare pe masă și de a evita ca ziua de mâine să devină o și mai mare povară. În spatele acestei cozi nu sunt doar oameni în căutarea unui serviciu, ci o realitate socială tot mai apăsătoare, în care siguranța zilei de mâine a devenit un lux pentru prea mulți români.

Potrivit informațiilor anunțate anterior de AJOFM Brașov, la bursă participă 33 de angajatori, care pun la dispoziție un total de 358 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi sunt destinate persoanelor cu studii medii, însă oferta include și locuri de muncă pentru absolvenții de școală generală, persoane cu studii profesionale și candidați cu studii superioare.

Evenimentul are loc la sediul AJOFM Brașov, pe strada Lungă nr. 1A.