Patinoarul Olimpia a deschis sezonul de iarnă, vineri, 5 decembrie, iar brașovenii au venit în număr impresionant. Potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a Bazei Sportive Olimpia, cele 450 de perechi de patine puse la dispoziție au fost epuizate în primele 30 de minute, semn că dorul de gheață a fost mare.
După prima seară cu intrare gratuită, patinoarul va funcționa la tarifele standard: 15 lei/serie pentru copii și 20 lei/serie pentru adulți, iar închirierea patinelor costă 20 lei/pereche. Pentru grupurile organizate de preșcolari, elevi sau copii instituționalizați, accesul este 7 lei/persoană, iar închirierea patinelor 10 lei/pereche.






