Numărul cazurilor de gripă clinică a crescut semnificativ în județul Brașov, potrivit raportului Direcției de Sănătate Publică pentru perioada 20–26 octombrie 2025. Au fost înregistrate 11 cazuri de gripă, față de un singur caz raportat în săptămâna precedentă.
În total, medicii au raportat 2.061 de infecții respiratorii acute, din care 1.715 infecții ale căilor respiratorii superioare și 335 de pneumonii. Deși se observă o ușoară scădere față de săptămâna anterioară, numărul îmbolnăvirilor rămâne ridicat.






