Acasă Actualitate Alertă la Spitalul Județean Brașov! Utilizarea apei la un unit dentar de...

Alertă la Spitalul Județean Brașov! Utilizarea apei la un unit dentar de la Urgențe, suspendată temporar

0

Măsuri de precauție au fost dispuse la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, după ce o probă de apă recoltată de la unitul dentar din cadrul cabinetului pentru urgențe stomatologice a fost analizată în laboratorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov.

În urma analizelor, pentru parametrul Legionella spp. a fost determinată o valoare situată sub limita admisă. Pentru prevenirea oricărui risc și asigurarea condițiilor corespunzătoare de igienă și siguranță, au fost dispuse măsuri preventive.

Mai exact, s-a decis suspendarea temporară a utilizării apei la unitul dentar, precum și curățarea riguroasă și dezinfecția tuturor componentelor circuitelor de apă ale echipamentului.

 

”Această situație este monitorizată permanent, iar după finalizarea lucrărilor de curățare vor fi prelevate din nou probe, înainte de darea în folosința.” a transmis Diana Pop-Goșman, consilier superior în cadrul DSP Brașov.