„Camera Deputaților a adoptat proiectul inițiat de deputatul Laurențiu Leoreanu prin care se introduce competența poliției locale de a aplica amenzi celor care utilizează trotineta electrică, ca vehicul de deplasare în localitate.
Această competență nu exista până la adoptarea proiectului de lege votat miercuri, 29 noiembrie 2023”, anunță deputatul PNL Brașov, Gabriel Andronache.
Potrivit legislației rutiere în vigoare este interzisă circulația pe trotuare cu trotinetele electrice cât și circulația în tandem (două persoane pe aceeași trotinetă electrică). Separat de proiectul adoptat zilele trecute în dezbaterea Camerei Deputaților este și un proiect prin care crește vârsta de la care se poate utiliza trotineta electrică de către o persoană (de la 14 la 16 ani) și se instituie polița de asigurare pentru toți cei care folosesc acest vehicul.