Acasă Social Trei noi dosare penale deschise pentru conducerea sub influența alcoolului

Trei noi dosare penale deschise pentru conducerea sub influența alcoolului

0
  • Poliția Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal după ce un tânăr conducător auto ar fi provocat un accident rutier în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

La data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii au intervenit la locul producerii unui accident rutier, pe DN1, în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului, polițiștii au constatat că unul dintre autovehiculele implicate a fost proiectat în afara părții carosabile, iar unul dintre conducătorii auto a suferit vătămări ușoare. Cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilită de către polițiști la finalizarea cercetărilor.

Ambii conducători auto au fost testați în vederea determinării consumului de alcool, iar rezultatul a fost pozitiv în cazul persoanei care ar fi provocat accidentul, un tânăr în vârstă de 22 de ani, acesta având o alcoolemie de 0.90 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În urma acestui rezultat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

 

  • Poliția Municipiului Brașov – Serviciul Rutier, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce a identificat o persoană care conducea autovehiculul, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

La data de 03 decembrie a.c., pe strada Calea Feldioarei din municipiul Brașov, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul București.

În timp ce verificau aspectele de legalitate ale documentelor, polițiștii au observat indicii ale consumului de alcool, astfel că bărbatul a fost testat din punct de vedere al consumului.

Rezultatul testului a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 

  • Poliția Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale, după ce două persoane au fost depistate conducând autoturisme în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 03 decembrie a.c., pe strada Georghe Moroianu, din municipiul Săcele, în timpul efectuării unei acțiuni pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului, polițiștii au observat un conducător auto, care, în timp ce efectua manevre de parcare a autoturismului, a acroșat alte două autovehicule din vecinătate.

După ce a fost identificat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitate, polițiștii au observat că acesta prezintă indicii că s-ar afla sub influența alcoolului.

În continuare, tânărul a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Tot la data 03 decembrie a.c., în cadrul aceleași acțiuni, Poliția Municipiului Săcele, a oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DJ103A, dinspre comuna Tărlungeni, către municipiul Săcele.

În timp ce verificau aspectele de legalitate ale documentelor, polițiștii au observat indicii ale consumului de băuturi alcoolice, astfel că bărbatul de la volan a fost testat în acest sens. Rezultatul returnat a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Cele două persoane, pentru care rezultatul testării a fost pozitiv, au fost conduse de polițiști la o unitate medicală autorizată, unde le-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

În aceste cauze, au fost întocmite două dosare penale, ambele pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.