Consiliul Judeţean Braşov salută realizarea unui pas determinant pentru un nou obiectiv investiţional de amploare care va fi realizat în judeţul Braşov: segmentul de autostradă Cristian – Codlea!
Hotărârea de Guvern prin intermediul căreia au fost reaprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Bucureşti-Braşov km 0+000-173+300”, a fost adoptată în cadrul şedinţei care a avut loc marţi, 14 mai, la Cercul Militar din Braşov, la invitaţia ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea.
Guvernul României condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu a actualizat indicatorii tehnico-economici aferenţi sectorului rutier Cristian – Codlea, valoarea totală a obiectivului fiind de 879.897.000 lei.
Durata de execuție preconizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, în calitate de beneficiară a investiţiei, pentru acest tronson în lungime de 5,182 km, este de 24 luni.
Finanţarea lucrărilor se va realiza din fondurile externe nerambursabile ale Programului Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Tronsonul Cristian – Codlea va asigura legătura între sectorul de autostradă Râșnov – Cristian, funcţional din 2020, și DN 1. Sectorul de autostradă se desprinde din nodul rutier Cristian, care face legătura prin DN 73G cu localitatea Cristian, DN 73B și DN 73, și se termină în nodul rutier Codlea, care face legatura cu DN 1, municipiile Brașov și Codlea.
Foto: Consiliul Județean Brașov