Un individ e mai presus de lege! Este vorba despre Ștefan Cristea, care locuiește pe strada Andrei Bârseanu nr.14. Construiește după bunul plac, deși instituțiile statului au descoperit mai multe ilegalități. Au fost făcute sesizări peste sesizări, instanța a constatat ilegalitățile, dar nu se întâmplă nimic. Vecinii susțin că s-a construit fără autorizație, s-a demolat tot făra autorizație, iar în prezent ar fi un dosar deschis și la Parchet.
Cireașa de pe tort o reprezintă un accident de muncă care a avut loc ieri, la aceeași adresă. Un bărbat a căzut de pe casă, acolo unde efectua lucrări. Din nou s-au sesizat polițiștii care la rândul lor vor înștiința și ITM, dar și alte instituții abilitate să facă lumină. Poate de această dată se vor lua și măsurile legale. Vecini sunt de-a dreptul disperați, mai ales că au dreptatea și documentele de partea lor. Oare chiar trebuie să moară cineva ca să fie luate măsurile necesare, sa se aplice legea?
Ce spune Poliția Brașov?
”Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție efectuează cercetări într-un dosar, pe care l-au întocmit după ce o persoană ar fi căzut de pe schela unui imobil._
La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 09.00 dimineața, polițiștii au fost sesizați, în urma primirii unui apel de urgență, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de pe o casă, situată pe str. Andrei Bârsanu, din municipiul Brașov.
Verificările efectuate până la acest moment au stabilit că, la aceeași dată, bărbatul, de 42 de ani, din municipiul Săcele, ar fi urcat pe o schelă, amplasată la o anexă a unei construcții, de unde s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ 3 m înălțime.
Pentru leziunile produse în urma căzăturii, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de sprijin de specialitate.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală și se efectuează la acest moment verificări, in rem, pentru a se lămuri toate aspectele și circumstanțele care au dus la producerea incidentului”, au transmis reprezentantii IPJ Brașov.