Acasă Actualitate Un brașovean și-a curățat curtea, iar apoi a aruncat deșeurile pe marginea...

Un brașovean și-a curățat curtea, iar apoi a aruncat deșeurile pe marginea unei străzi din Stupini

0
În data de 16 mai 2022, polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate Comercială și Protecția Mediului au identificat deșeuri depozitate ilegal în vecinătatea carosabilul străzii Fântânii din cartierul Stupini, în zona în care fusese amplasat containerul pentru curățenia de primăvară.
„În urma verificării documentelor din sacii cu deșeuri, s-a constatat că o parte a materialelor aruncate provenea de la proprietarul unui imobil situat pe Str. Dealul de Jos din municipiul Brașov.
Proprietarul imobilului a efectuat o salubrizare în garajul din curte, toate deșeurile rezultate din această activitate fiind aruncate în zona anterior menționată, în jurul orei 10:00.
Persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei, conform HCL nr.149/ 2017.
Polițiștii locali au sesizat firma de salubritate căreia îi este arondată zona în cauză, reprezentanții acesteia ridicând toate deșeurile.”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Brașov
Poliția Locală Brașov le reamintește cetățenilor faptul că, ulterior finalizării curățeniei de primăvară și ridicării containerelor de mari dimensiuni, destinate depozitării deșeurilor voluminoase din gospodării, depozitarea pe sol a deșeurilor de orice natură este strict interzisă și constituie contravenție, sancționându-se conform prevederilor legale în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.