Acasă Social Ultima șansă din această stagiune! „Cartea Junglei” îi așteaptă pe copii și...

Ultima șansă din această stagiune! „Cartea Junglei” îi așteaptă pe copii și părinți la Teatrul „Sică Alexandrescu”

0

Brașovenii au ocazia să vadă pentru ultima dată în această stagiune musicalul „Cartea Junglei”, unul dintre cele mai apreciate spectacole pentru întreaga familie din repertoriul Teatrului „Sică Alexandrescu”. Reprezentația va avea loc duminică, 12 iulie, de la ora 18:00, în Sala Mare.

Inspirat din celebra carte a lui Rudyard Kipling, spectacolul urmărește aventurile lui Mowgli, băiatul crescut de lupi, care descoperă Legea Junglei alături de îndrăgiții Baloo și Bagheera. Montarea îmbină muzica, dansul și decorurile spectaculoase într-o producție plină de culoare, adresată atât copiilor, cât și adulților.

Musicalul, semnat de Dés László, Geszti Péter și Békés Pál, este regizat de Zeno Apostolache Kiss și aduce în prim-plan teme precum prietenia, loialitatea și descoperirea propriei identități.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste șase ani, iar biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului sau online.