Acasă National Tupeu marca PSD! După ce au făcut praf țara, pun condiții pentru...

Tupeu marca PSD! După ce au făcut praf țara, pun condiții pentru viitorul Guvern

0
sursă foto: Facebook - Sorin Grindeanu

Liderii PSD au atins un nou nivel de cinism politic. După ani în care au contribuit masiv la degradarea instituțională, economică și socială a României, vin acum cu pretenții și condiții pentru susținerea unui nou guvern. Un partid care a funcționat ca un aspirator de resurse publice are acum tupeul să vorbească despre „protejarea pensionarilor” și „continuarea investițiilor”. Să fim serioși.

Subvenții uriașe pentru partide, funcții inventate pentru clientela politică, al doilea post de subprefect fiind doar un exemplu,  instituții de stat fără rost, ca ATOP, risipă bugetară, protejarea pensiilor speciale și apăsarea fiscală pe mediul privat: acesta este bilanțul real al guvernărilor PSD. Mediul de afaceri, motorul economiei, a fost mereu ținta preferată pentru a acoperi găurile unui buget care sângerează din cauza incompetenței și risipei.

În ultimii ani, au dat cu dispreț cuvântul „reformă” de perete. S-au împărțit funcții în CA-uri ale societăților de stat pe criterii politice, cu salarii de până la 14.000 de euro pe lună. Nicio limitare reală a acestor privilegii, nicio intenție de eficientizare a aparatului bugetar. Doar promisiuni și sloganuri.

Vor să nu fie „tăiate investițiile”? Care investiții? Cei câțiva kilometri de autostradă prin PNRR nu sunt meritul lor, ci o obligație a României față de Uniunea Europeană, care vrea o legătură cu Ucraina și Moldova. Între timp, în țară nu se construiesc spitale, școlile sunt tot fără autorizații de securitate la incendiu, iar creșele lipsesc în orașele mari.

PSD vorbește de grija față de pensionari, dar uită că ei au creat sistemul în care pensiile speciale sfidează bunul-simț, în timp ce bătrânii de rând trăiesc din firimituri. Uită și că bugetarii au fost mereu protejați, în timp ce privații au dus greul pandemiei, inflației și instabilității fiscale.

Cât mai poate înghiți această țară ipocrizia și populismul celor care, în loc să reformeze, doar cosmetizează? E vremea ca românii să ceară fapte, nu slogane. E timpul ca cei care au distrus să nu mai dea lecții.

Editorial scris de

Cristi Florea, jurnalist,

expert in comunicare politica

 

sursa foto: facebook