Tradițiile legate de Săptămâna luminată continuă și astăzi cu ”Aruncatul în țol”! Astfel, la ora 17:00, în Piața Unirii, Junii tineri vă așteaptă să luați parte la un eveniment spectaculos.
”Junii tineri vă așteaptă mâine, vineri, 21 aprilie, în Piața Unirii, la ora 17.00, pentru „Aruncatul în țol“, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din Săptămâna Luminată, care se încheie duminică, cu #ziuadecalari.
Obiceiul aruncatului Junilor în țol pare a fi mai vechi decât altele care au loc în Săptămâna Luminată (Marțea cu plăcinte, mersul Junilor după ouă roșii). Se cunoaște faptul că Junii Tineri se adunau în ziua de joi din Săptămâna Luminată pe pajiştea numită „la Groaveri”. Acolo, Junii și familiile lor organizau o mare petrecere, la care participau brașoveni din tot oraşul, veniți în număr mare atât din Șchei și Cetate, cât și din Braşovechi şi Curmătura. Seara, Junii plecau acasă la armaşul mare, unde avea loc ritualul aruncării-n ţol, iar acesta se desfășura fie în curtea casei – unde se punea și masa – fie în şură. Cei care nu participau la acest vechi ritual erau aruncaţi în țol a doua zi, în Piaţa Prundului (azi, Piaţa Unirii). Acest ritual reprezintă o confirmare în ceata Junilor și o probă de curaj pentru tinerii care participă la aceasta.
Ca de obicei, junii vor fi însoțiți de muzicanți, se vor prinde în horă și se vor întrece în aruncarea buzduganului, iar doritorii vor avea și ei ocazia să arunce buzduganul
Mâine se vor deschide și cele două târguri din Piața Sfatului, iar duminică, 23 aprilie, te așteptăm la Parada Junilor și celelalte evenimente, îmbrăcat în costum popular, sau cel puțin cu un obiect din ținuta populară. Înscrie-te la eveniment (https://www.facebook.com/events/635005761771241) și fii la curent cu informațiile!” sunt informațiile transmise de Primăria Municipiului Brașov.