Acasă Actualitate Țeapa luată de o familie din Brașov care a comandat două kendame...

Țeapa luată de o familie din Brașov care a comandat două kendame de 100 euro, dar a primit cartofi!

0

Cea mai frumoasă imagine a sărbătorilor de iarnă este, fără doar şi poate, momentul în care oferim şi primim la rândul nostru cadouri de la cei dragi. Imaginaţi-vă cum ar fi ca, sub ambalaj, copilul vostru să găsească un cartof. Pare o glumă, dar mai mulţi români care au avut prezenţa de spirit să verifice coletul comandat au avut parte de această dezamăgire.

Pentru o familie din Brașov, un cadou pentru copii s-a transformat într-o țeapă de 100 de euro. Părinții au comandat două kendame de pe un site, dar în locul jucăriilor au primit cartofi.

„Am doi copii și am luat pentru ei aceste jucării. 511 lei. Nici nu știu dacă să râd sau să plâng, am primit trei cartofi. Am sunat ulterior imediat și la bancă în momentul în care mi-am dat seama că ceva nu este în regulă”, a spus o mamă pentru observatornews.ro.

Abia după ce au început să citească recenziile și-au dat seama că au fost păcăliți. Şi nu sunt singurii păcăliţi. Unii au pierdut 300 de lei, alții au plătit chiar și mii de lei pentru produse care ori nu au mai ajuns niciodată sau de calitate îndoielnică .