Acasă Local Tampa îngropată din nou în gunoaie

Tampa îngropată din nou în gunoaie

0
Salvamont Poiana Brașov atenționează toți iubitorii de drumeții de partea întunecată a unei plimbări. Nu mai lăsați gunoaie în natură, pădurea nu este coșul de gunoi al nimănui!
”Frumusețea peisajelor montane este de neegalat şi asta până când turiştii decid să-şi lase amprenta, în cel mai urât mod posibil, abandonând mizeria și gunoiul în mijlocul naturii.
Tâmpa este un loc ușor accesibil unei categorii foarte mari de turiști, de la cei echipați și responsabili, până la cei a căror cultură montană și bun simț lipsesc cu desăvârșire.
După ce săptămâna trecută salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Brașov au strâns mizeria lăsată în urmă de turiști, aceasta a reapărut, în decurs de doar câteva zile, în aceleași zone în care s-a mai intervenit: promenada dintre telecabină si belvederile de la litere și de pe vârf.
Din acest motiv, astăzi a fost inițiată o nouă astfel de acțiune de ecologizare, care a vizat zonele amintite mai sus, cu acces facil și implicit cu probleme din acest punct de vedere. Deși s-a strâns foarte mult gunoi, în special din zonele expuse, cu acces dificil, ne-am bucurat să vedem și alte grupuri de tineri, echipați cu pungi și mănuși, a căror activitate era aceeași cu a noastră.
Este îmbucurător că nu suntem singuri în această luptă și sperăm că acest gest, prin puterea exemplului, să responsabilizeze tot mai mulți turiști.”
Sursa: Facebook Salvamont Poiana Brasov