Acasă Social Sesiuni de formare pentru managerii si ghizii care lucrează pentru siturile istorice

Sesiuni de formare pentru managerii si ghizii care lucrează pentru siturile istorice

0

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

 

Conceptul de management cultural s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii, iar societățile noastre tind să se concentreze din nou asupra dialogului dintre culturi, respectului pentru identități și diversitate, precum și asupra sentimentului de apartenență la valorile europene. Dezvoltarea unui turism durabil necesită atât satisfacerea așteptărilor vizitatorului si păstrarea patrimoniului, cât și a calității vieții localnicilor.

O problemă care se face resimțită la nivel național este slaba instruire a ghizilor și animatorilor în muzee, biserici, fortificații și alte obiective turistice în ceea ce privește metodele de documentare și interpretare a informațiilor, implicând vizitatorii și facilitarea experiențelor educaționale în timpul vizitelor la siturile culturale.

Conform „Studiului privind nevoile de formare și noile ocupații din domeniul culturii” cei mai mulți dintre respondenți și-ar dori să participe la cursuri de comunicare (21%), de management (16%) sau cursuri de pe urma cărora să dobândească̆ cunoștințe în domeniul legislației (13%), în timp ce 13% dintre respondenți consideră că le sunt utile cursuri în urma cărora să obțină̆ cunoștințe tehnice / IT.

În acest context, Asociația Mioritics, Hands on History Norvegia și Primăria Râșnov au organizat la Râșnov doua sesiuni de training. Primul eveniment, desfășurat în perioada 10-12 aprilie 2024, a fost dedicat ghizilor, animatorilor culturali și muzeografilor cu experiență sau legătură cu situri istorice, cetăți și patrimoniu cultural. 30 de participanți au avut ocazia să se implice în sesiuni interactive și prelegeri susținute de experți în domeniu: Nicolae Pepene, istoric și manager al Muzeului Județean de Istorie Brașov; Robert Nicolae Feraru, specialist în comunicare, Managing Partner la Kooperativa 2.0; Rickard Åkesson, specialist reconstituire istorică și living history, fondator Hands on History din Norvegia; Cristina Bordeanu, actriță și dramaturg

Al doilea eveniment, desfășurat în perioada 15-17 aprilie 2024, s-a adresat persoanelor implicate în managementul obiectivelor de patrimoniu istoric din întreaga țară. 6 participanți au beneficiat de sesiuni care au abordat aspecte precum legislația, strategia, marketingul și parteneriatele în gestionarea eficientă a siturilor istorice și a patrimoniului cultural. Facilitatori au fost Nicolae Pepene, managerul Muzeului Județean de Istorie Brașov, și Mihai Dragomir, președinte al Asociației Mioritics.

Aceste activități fac parte din proiectul Heritage Hub Râșnov (www.cetatea-rasnov.ro). Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unui model de management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a mediului de afaceri local, care va fi elaborat împreună cu partenerul norvegian Hands On History AS și implementat în parteneriat cu Primăria Râșnov timp de 12 luni (inclusiv prin organizarea unui eveniment medieval cu 30 de participanți din Norvegia).

 

Perioada desfășurării proiectului: noiembrie 2022 –  aprilie 2024  (18 luni)

Valoarea totală a proiectului este de 982.269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.

Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 982269,20 lei, respectiv 199.175,85 euro.

 

Asociația Mioritics este o organizație cu peste 20 ani de experiență în domeniul patrimoniului cultural, ecoturismului și educației. Organizația a fost distinsă în anul 2021 cu Ordinul Meritul Cultural în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelență la nivel național și internațional.

 

Hands on History AS este o organizație din Trondheim (Norvegia) ce oferă consultanță istorică pentru proiecte importante. Cel mai recent este producția National Geographic Vikings: The Rise and Fall care a fost nominalizată la Premiile Emmy 2023.

 

Despre Granturile SEE

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

 

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro