În 2020, primarul Allen Coliban declara: ”primul an l-am dedicat plantării „semințelor”. Este al treilea an de mandat, dar semințele ”plantate” de primarul Allen Coliban nu au mai încolțit. Spitalul Regional despre care a vorbit este cam în același stadiu de 3 ani, chiar dacă useristul a spus în 2020 că ”l-a dimensionat corect”…De asemenea, spitalul de Penumo și Infecțioase este tot pe nicăieri, adică tot la faza de proiect. Unde este Medical City care va deservi toată Regiunea Centru? Poate explică primarul ”exmatriculat” al Brașovului unde sunt și Centrele permanente de cartier? Funcționează?
Tot atunci, primarul a vorbit de studii pentru parcări. Unde sunt parcările ?Totuși, sunt imediat 3 ani de mandat!
Trenul metropolitan și masterplanul Velo sunt tot la faza de proiect, adică totul a rămas la stadiul de ”semințe”.
Nou stadion? Se vede ceva? Este prevăzut pentru anul 2023, la fel ca primul parc. Dacă pentru un parc e nevoie de 3-4 ani, atunci este clar cum vor decurge alte proiecte importante, dar mai complexe.
Promisiunile primarului Allen Coliban!
”Facem Spitalul Regional. Am preluat un proiect prost dimensionat, cu 750-800 de paturi. L-am dimensionat corect, la aproape 1000 de paturi și, în acest moment, suntem la stadiul de Studiu de Fezabilitate, prin care pot fi identificate amplasamentul, capacitățile, soluțiile tehnice etc.
o Astfel, eliminăm sistemul pavilionar, plin de infecții nozocomiale, cu risc mare asupra sănătății pacienților
– Facem Noul Spital de Pneumo și Infecțioase. Acest proiect a început de la zero în timpul mandatului meu, iar acum este finanțabil prin PNRR. Va face parte, alături de Spitalul Regional, din ceea ce numim Brașov
– Medical City, un centru ultra-modern în domeniul sănătății, care va deservi toată Regiunea Centru.
– Centrele permanente de cartier – un alt proiect promis în campania electorală. În acest moment sunt în stadiu de cadastrare viitoarele amplasamente, astfel încât, cât de curând, să putem începe investiția efectivă.
Mobilitate și parcări:
– Studiul pentru parcări – fundamentăm oportunitatea gestionării parcărilor ca serviciu propriu. Elaborăm o nouă politică publică a parcărilor din Brașov – inventar, regim, tarife, identificarea spațiilor pentru înființarea de parcări supraetajate.
– Masterplanul velo – arată cum ar trebui să arate o rețea completă de infrastructură pentru biciclete – finalizare 2021.
– Trenul metropolitan – dimensionarea corectă a flotei de trenuri necesară a opera infrastructura feroviară metropolitană, eficientizarea traseelor și a orarelor de parcurs, fundamentarea rutelor ce vor fi operate. Pe baza acestui studiu vom obține finanțare nerambursabilă pentru achiziția de trenuri.
– Mult mai multe vedeți pe https://colibanprimar.ro
Sport:
– Facem Stadion! Da, după zeci de ani de promisiuni deșarte și zeci de randări fără fundament în spate, acum chiar facem Stadion. În acest moment, proiectul este în faza de studiu de oportunitate. Munca efectivă, fizică, vizibilă la suprafață începe în 2023.
– Strategia pentru încurajarea sportului de masă și competițional amatori – finalizată
– Mult mai multe aflați și vedeți pe https://colibanprimar.ro
Brașovul verde:
– În primul rând am promis un nou Plan Urbanistic General, care să reglementeze clar viitoarele zone de dezvoltare. În acest PUG, municipalitatea urmărește să crească semnificativ dimensiunea suprafețelor verzi și să micșoreze spațiile betonate. PUG-ul va fi gata în 2023.
– Înființăm noi parcuri în cartierele Brașovului. Stadiul actual: Studiu de fezabilitate. După cum am spus, nu am stat pe loc, dar un proiect atât de vast necesită o documentație stufoasă și trebuie să treacă prin multe proceduri pentru a putea fi pus în practică. Suntem în lucru și estimăm ca în 2023 să înființăm primul nou parc.
– PN Brassovia: Se face. Un parc uriaș în jurul Brașovului care sa protejeze pădurile și să ofere spațiu de recreere pentru brașoveni și turiști.
– Pistele de biciclete: Traseul 1 și Traseul 2 sunt în discuție, au fost dezbateri publice, tocmai pentru că vrem să livrăm proiectele așteptate de brașoveni. Nu dungi pe asfalt ca până acum.
– Mai multe, după cum deja v-am obișnuit: https://colibanprimar.ro
Mai sunt foarte multe proiecte despre care aș putea discuta. În total, sunt 178 de proiecte în lucru, proiecte la care se lucrează în acest moment. Sunt foarte optimist că, până în 2024, o mare parte din orașul pe care-l știați în 2020, oraș pe care-l voiați îmbunătățit cu ajutorul noii administrații, va arată într-adevăr așa cum l-ați dorit.
Important de reținut este că în acest prim an ne-am preocupat de recuperarea timpului pierdut în anii anteriori. Am plantat semințele proiectelor ce vor dezvolta orașul, iar prin noua administrație locală transformăm Brașovul într-un teren fertil pentru dezvoltare, inovare și un nivel de trai superior.
Allen Coliban,
Primarul vostru”, spunea primarul Allen Coliban în anul 2020.