Unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, din această săptămână, este cel de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea parcului de pe fosta platformă industrială Lubrifin – IUS – Lemexim, între străzile Hărmanului – Brândușelor -Toamnei
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Amenajare parc zona Strada Hărmanului – Strada Brândușelor” – faza Studiu de Fezabilitate.
Viceprimarul Sebastian Rusu, a vrut să afle de la primarul Allen Coliban care este planul său real cu privire la acest parc care, la momentul actual și în condițiile date, este imposibil de realizat. Mia mult decât atât, liberalul susține că nici până în momentul de față, consilierii locali nu au fost înștiințați cu privire la costul real al acestui proiect.
„Pentru realizarea obiectivului IUS, trebuie să fim conștienți că este necesară o descărcare de mediu, o acțiune obligatorie care costă undeva la 8-10 milioane de euro și durează până la 5 ani.
Cu toate acestea am văzut că insistați pe acest proiect pe care-l promovați în campanie electorală, ca și cum ar fi implementat de mâine. Trebuie să fim conștienți de faptul că această implementare durează și costă foarte mult și sunt curios dacă intenționați să faceți o astfel de cheltuială din banii brașovenilor, pentru a facilita investițiile imobiliare pe platforma IUS.
Totodată, cred că ar trebui să știm cu toții dacă trebuie să plătească brașovenii pentru acest proiect, pentru că nu avem niciun cost prezentat, deci nu știm care este costul real. Ceea ce s-a vehiculat în spațiul public și se vorbește de o sumă de 100 milioane de euro. Poate reușiți, să ne ajutați, să înțelegem aceste aspecte și să ne confirmați dacă aceste sume sunt reale sau nu.”, a susținut viceprimarul Sebastian Rusu, în interpelarea sa.