În ședința ordinară de mâine, 31 ianuarie, primarul va prezenta Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru parcurile de pe strada Lânii și Cetățuie. Astfel, aflăm că se vor amenaja două parcuri noi la Brașov, dar nici de această dată nu este vor de cel de pe fosta platformă Lubrifin-IUS, cu care useriștii se laudă de ceva vreme!
Cetățuia Brașov oricum beneficia de o zonă verde de care brașovenii s-au putut bucura dintotdeauna. Chiar dacă această zonă nu figura în acte ca parc, ea există. Așadar, este mai de grabă vorba de un singur parc, cel de pe Lânii care va fi amenajat strict pentru locuitorii din zona Bartolomeu. Este greu de crezut că cineva, din alte zone ale orașului, ar merge până acolo.
Unul dintre obiectivele Municipalității este acela de a le oferi brașovenilor zone de relaxare, cu spații verzi întinse, mulți copaci, facilități de agrement, domeniu în care Brașovul mai trebuie să investească, cel puțin în zonele noi de dezvoltare imobiliară. În acest moment, primăria are, în diferite stadii, mai multe proiecte de amenajare parcuri în zona Cetățuii, în Bartolomeu Nord, în Tractorul și pe fosta platformă Lubrifin – IUS.
În ședința de Consiliul Local de mâine, primarul Allen Coliban va prezenta indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate pentru două parcuri, cel de pe Str. Lânii și cel de la Cetățuie.
Parcul de pe strada Lânii se va amenaja pe o suprafață de 31.080 de m.p., teren aflat în proprietatea Municipiului, vizavi de Serviciul Județean de Protecție a Plantelor.
Conform studiului de fezabilitate, zona verde va ocupa peste 22.000 de metri pătrați și va cuprinde suprafețe cu gazon, cu arbori și arbuști și cu flori perene.
Pe lângă zona verde vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii de până la 6 ani și pentru copii mai mari, teren de fitness, un teren destinat animalelor de companie, două foișoare de recreere, un amfiteatru cu scenă pentru evenimente în aer liber, alei pentru biciclete și pietonale, cișmele, toalete și locuri de parcare.
Valoarea totală pentru realizarea acestui parc este de 34.515.337,32 lei inclusiv TVA. Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, municipalitatea va încerca să acceseze fondurile necesare prin Programul Operațional Regional, 2021 -2027, unde există o prealocare pentru Brașov pentru reconversia de zone verzi. Durata totală de implementare este de 20 luni, din care 10 luni execuția lucrărilor.
Parcul de la Cetățuie
Tot în ședința de mâine a Consiliului Local vor fi prezentate studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea zonei din jurul Cetățuii.
Obiectivul principal pentru amenajarea acestui parc este de a pune în valoare cadrul natural, cu crearea unor accese facile și transformarea ei în zonă de promenadă și relaxare.
Vor fi reabilitate aleile pietonale pavate existente în jurul Cetățuii, va fi reamenajat traseul istoric de acces, cu posibilitatea de a realiza legături ulterioare cu strada Mihai Eminescu. De asemenea, va fi reabilitat accesul pietonal principal, din strada Maior Ioan Cranța.
Se vor realiza noi accese pietonale în partea nordică și estică a sitului, care să favorizeze legăturile cu cartierele învecinate.
Punerea în valoare a caracterului natural al amplasamentului se va face prin amenajarea unor trasee pietonale cu scări și platforme metalice în zonele greu accesibile.
În partea nordică a cetățuii este propusă crearea unei platforme metalice pentru belvedere.
De asemenea, vor fi create zone de întâlnire, odihnă și ședere de-a lungul aleilor de promenadă adaptate pentru diferite tipuri de utilizatori.
Proiectantul a prevăzut și amenajarea unor puncte de belvedere în zonele de panoramă valoroase și amenajarea de puncte de observație a Cetățuii, în timpul parcurgerii traseului către vârf.
Pentru practicarea de activități în aer liber este prevăzută amenajarea unor luminișuri și a unei zone de joacă pentru copii.
Pentru a reduce la minimum posibil impactul uman asupra peisajului, se va face o inserare discretă a mobilierului urban.
În ceea ce privește redeschiderea Cetățuii, obiectivul municipalității este ca până la începutul lunii mai să se finalizeze lucrările de punere în siguranță, iar Cetățuia să își redeschidă porțile pentru vizitatori. În paralel se derulează proiectul de restaurare a acestui monument istoric, care se află în faza studiilor de fundamentare.
Conform studiului de fezabilitate, cheltuielile totale aferente pentru realizarea acestui obiectiv de investiții sunt de 70.784.194 lei, pentru care vor fi accesate fonduri pin POR, 2021 -2027. Durata totală de implementare este de 30 luni, din care 24 luni execuția lucrărilor.