Acasă Local Se desființează linia 51! Linia 4 va urca până Pe Tocile și...

Se desființează linia 51! Linia 4 va urca până Pe Tocile și coborî pe Mureșenilor

0

De sâmbătă, 25 iunie, operatorul de transport RATBV va implementa noul plan de transport pentru cartierul Șchei, plan stabilit de Municipalitate în urma propunerilor primite de la cetățeni și a consultării publice care a avut loc în luna mai. Principalele modificări vizează prelungirea liniei 4 până la stația Pe Tocile, iar la întoarcere traseul va coborî pe Mureșenilor și va avea stație și în Livada Poștei, iar linia 50 va fi prelungită până la Camera de Comerț și Industrie și va urca până la Pietrele lui Solomon.

,„Vești bune pentru șcheieni în privința transportului public. Dragi trocari, am luat la cunoștință doleanțele voastre în dezbaterea publică pe care am făcut-o împreună cu RATBV, operatorul de transport, și avem modificări la programul și la liniile de transport care deservesc cartierul Șchei. Astfel, linia 4 va urca până Pe Tocile, asigurând astfel o mai bună conexiune cu Gara Brașov și cu Piața Dacia, având totodată o frecvență îmbunătățită, dar va și coborî pe Mureșenilor, cu stație la Livada Poștei, pentru o mai bună conexiune cu zona străzii Lungi și cu cartierul Bartolomeu. Linia 50 va urca până la Pietrele lui Solomon și va coborî până la Camera de Comerț, nu doar pe Castanilor, astfel încât și conexiunea cu Centrul Civic să fie asigurată în mod eficient. Avem cea mai mare flotă de autobuze electrice din țară. Avem un transport modern, avem un transport verde, trebuie să avem și un transport eficient, iar demersurile făcute în ultima perioadă sunt exact în această direcție, de a îmbunătăți frecvențele și conectivitatea transportului public. Sper ca vestea aceasta bună să aducă un zâmbet pe buzele șcheienilor și să facă din transportul în zonă un transport mult mai utilizat”, a declarat primarul Allen Coliban.

Începând cu data de 25.06.2022 vor apărea următoarele modificări în Programul de Transport al autobuzelor din Șcheii Brașovului:

  • linia 4 va fi prelungită până la capătul de linie de Pe Tocile , cu traseul atribuit „Gară-Tocile-Gară”, iar frecvența va fi suplimentată cu încă două tururi. Frecvența liniei 4 la orele de vârf va fi de 9 minute. Zilnic vor fi efectuate 89 de curse pe linia 4. În Livada Poștei, pentru îmbarcarea călătorilor spre Tocile va fi utilizat peronul liniei 50 (în aliniament cu trotuarul Școlii Gimnaziale nr. 6), iar pe sensul de mers spre gară se va utiliza actualul peron al liniei 4. Având în vedere că stația de coborâre va fi în Livada Poștei, se rezolvă una dintre vechile doleanțe ale celor din Șchei, legătura cu cartierul Bartolomeu și zona străzii Lungi. În acest moment, locuitori din acest cartier, pentru a ajunge în Bartolomeu fie coborau în stația de la Star și veneau pe jos până la stația de la Primărie, fie veneau cu autobuzul 50 până la stația de la Primărie, ocolind pe str. Castanilor. Atât urcarea, cât și coborârea din Tocile se va efectua pe strada Mureșenilor;
  • linia 50 va fi prelungită până în giratoriul de la AFI, cu stație de debarcare/ îmbarcare la Patria și la Camera de Comerț. Toate cele 6 tururi ale liniei 50 vor efectua traseul ,,Solomon-Livada Poștei-Solomon”. În prezent, o parte dintre curse întorceau în stația Podul Crețului. Frecvența liniei 50 la orele de vârf va fi la 9 minute. Zilnic vor fi efectuate 86 de curse pe linia 50.
  • linia 51 ,,Gară – Tocile – Gară”(ce avea un singur tur de circulație) va fi desființată;
  • linia 52 ,,Panselelor – Tocile – Panselelor” își va menține traseul și frecvența.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.