Provocarea de a fi parte activă din Programul educațional ”Școala Altfel„ a fost acceptată de Schaeffler încă din 2012, de la startul oficial la nivel național. Amprenta Schaeffler în cadrul programului a luat forme diverse, adresând-se în primii ani tuturor categoriilor de elevi, de la clasele cele mai mici, până la elevii de liceu. Anii de după pandemie au venit cu un nou concept, în care focusul programului cade pe cei care sunt în fața marilor decizii, respectiv a elevilor din clasele terminale, de la gimnaziu și liceu.
Ediția din 2024 a însemnat 5 zile de interacțiune directă cu peste 250 de elevi de clasa a VII-a, a VIII-a, a X-a și a XII-a, de la școli și licee din județul Brașov. Cu o activitate strategică, orientată spre alinierea intereselor și așteptărilor tinerilor vizitatori cu obiectivele și valorile companiei, programul desfășurat la Schaeffler consolidează colaborarea mediului privat cu mediul educațional și oferă cadrul necesar cunoașterii și creșterii aprecierii meseriilor tehnice în cadrul uneia dintre cele mai mari și moderne fabrici de producție din țară.
Vizitele din săptămâna 11-15 martie au urmărit o agendă complexă, focusul fiind centrat pe teme de actualitate, precum automatizarea, digitalizarea, sustenabilitatea. De la prezentările despre companie susținute de top management, de la instructajul de siguranță pe teme relevante, care subliniază o cultură de safety puternică în Schaeffler, până la vizitele în zona de producție, au oferit elevilor o incursiune interesantă în lumea Schaeffler. Workshopurile tehnice realizate în Centrul de Formare Profesională Schaeffler, care deservește drept centru de practică la cel mai înalt nivel pentru elevii Campusului Tehnic Brașov, în cadrul căruia Schaeffler este partener de mai bine de 10 ani, au fost apreciate, prin prisma experienței practice reale pe care au oferit-o. Elevii veniți în vizită au exersat cu ajutorul instructorilor procesele de strunjire, finisare, găurire și gravare a materialelor, produsul final realizat de fiecare elev în parte fiind un bănuț de alamă personalizat.
Ocazia de a interacționa direct cu profesioniști din domeniul tehnic și de a descoperi procesele și tehnologiile de ultimă generație din Schaeffler, au subliniat importanța inovației, a siguranței și a sustenabilității în industria modernă. Totodată, prin intermediul acestor experiențe unice, elevii au fost încurajați să exploreze și să aprecieze domeniul tehnic și să își dezvolte pasiunea pentru inginerie și producție. Astfel, Programul educațional ”Școala Altfel” de la Schaeffler continuă să ofere oportunități semnificative de învățare și dezvoltare pentru tinerii din comunitate, producând un context de win-win atât pentru elevi, cât și companie.