Conflictul din interiorul Operei Brașov intră într-o nouă etapă. Zeci de salariați și membri ai Sindicatului Operei Brașov au transmis Primăriei Municipiului Brașov și Consiliului Local o solicitare publică prin care cer încetarea mandatului managerului interimar, Lucian-Marius Petrean. Documentul a fost transmis și către Ministerul Culturii, Instituția Prefectului – Județul Brașov, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și mass-media.
Semnatarii susțin că demersul este determinat de „deteriorarea continuă a climatului de muncă, de acumularea unor conflicte instituționale fără precedent și de pierderea încrederii unei părți semnificative a colectivului în actuala conducere interimară”.
În petiție, angajații precizează că solicitarea „nu reprezintă expresia unui conflict personal, ci consecința unui cumul de fapte și împrejurări care demonstrează imposibilitatea continuării mandatului în condiții compatibile cu interesul public și cu buna administrare a unei instituții de cultură”.
Documentul inventariază o serie de situații pe care autorii le atribuie perioadei în care instituția a fost condusă interimar. Printre acestea se numără reorganizări contestate în instanță, decizii de concediere și reorganizare aflate pe rolul instanțelor, diminuarea unor drepturi salariale contestate de angajați, declanșarea unui conflict colectiv de muncă, proteste organizate de salariați, cercetări disciplinare și incidente care, potrivit petiției, au făcut obiectul unor sesizări adresate autorităților competente.
„În locul unui dialog real cu salariații și reprezentanții acestora, conflictul instituțional s-a accentuat constant, fiind preferate măsuri administrative și disciplinare care au amplificat tensiunile existente”, se arată în document.
Autorii solicitării consideră că actuala situație „afectează grav funcționarea Operei Brașov, imaginea Municipiului Brașov și interesul public pentru care această instituție funcționează”.
În consecință, aceștia cer autorităților locale analizarea de urgență a activității managerului interimar, încetarea mandatului lui Lucian-Marius Petrean, desemnarea unei conduceri care „să restabilească dialogul social și funcționarea normală a instituției”, precum și efectuarea unui control administrativ complet asupra măsurilor dispuse în perioada interimatului.
Semnatarii avertizează totodată că, „în lipsa unor măsuri concrete, apreciem că autoritatea tutelară își asumă responsabilitatea pentru perpetuarea situației existente și pentru consecințele administrative, financiare și de imagine generate de aceasta”.






