Acasă Actualitate S-au ridicat restricțiile de circulație pe DN1, la Predeal

S-au ridicat restricțiile de circulație pe DN1, la Predeal

0

CNAIR – DRDP Brașov anunță că se circulă fără restricții de azi de la ora 11.00, pe DN1, la Predeal.

Timp de 10 zile, în zona pasajului peste calea ferată de la ieșirea din stațiune spre București, s-au executat lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație. Aceste intervenții au necesitat închiderea traficului pe câte un sens de circulație, traficul fiind dirijat de semafoare și piloți de dirijare, după caz.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru răbdarea de care ați dat dovadă pe timpul lucrărilor!”, a transmis DRDP Brașov.