Acasă Actualitate S-a furat defibrilatorul din Livada Poștei

S-a furat defibrilatorul din Livada Poștei

0

IPJ Brașov a anunțat în această dimineață că s-a furat defibrilatorul amplasat într-o casetă metalică, din Livada Poștei. Acest aparat este destinat utilizării publice în cazul persoanelor aflate în situații de risc.

Defibrilatorul poate salva viața cuiva! Dispozitivul este capabil să detecteze automat un ritm cardiac care necesită un șoc, fiind necesar atunci când cineva are tulburari cardiace.

„La data de 30 august polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați despre faptul că, dintr-o casetă metalică, amplasată public în zona Livada Poștei, din municipiu, a fost sustras un defibrilator portabil, destinat utilizării publice în cazul persoanelor aflate în situații de risc.

Imediat, după primirea sesizării, echipa de cercetare formată din criminaliști și polițiști de investigații, s-a deplasat la fața locului pentru a identifica și ridica probe în cauza semnalată.

La acest moment se află întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în care vor fi administrate toate mijloacele de probă pentru identificarea autorului și recuperarea bunului sustras.”, a transmis IPJ Brașov.

Articolul precedentConsilierii PNL: Cea mai scumpă retrogradare. Ori e incompetență, ori sifonare!
Articolul următorAlexandra Crivineanu: „Cer DEMISIA viceprimarului Flavia Boghiu”