levii români au obținut opt medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) 2026, desfășurată în perioada 2–8 august, la Astana, în Kazahstan. România se întoarce acasă cu trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz, într-o competiție la care au participat concurenți din 108 țări și teritorii.
Cele trei medalii de aur au fost câștigate de Alexandru Thury-Burileanu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Roland Petrean, clasa a XI-a, Colegiul Național „Silvania” din Zalău, și David Georgescu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara.
La categoria argint, România i-a avut pe Mihnea-Teodor Stoica, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, și Darius-Adrian Dobre, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.
Cele trei medalii de bronz au fost obținute de Iulian Nistor, Daniel-Antoniu Bence-Muk și Matei-Tudor Pop, elevi din Cluj-Napoca.
Rezultatul vine după un parcurs de selecție și pregătire susținut de Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Uniunea Profesorilor de Informatică din România și Hubul Român de Inteligență Artificială. Loturile României au fost coordonate de Robert Mihai Colca, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara, și Mihai Nan, cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Competiția de la Astana a adunat tineri pasionați de inteligență artificială din 108 țări și teritorii. Pentru România, bilanțul este unul consistent: opt medalii din opt concurenți, dintre care trei de aur.






