Mai multe lucrări de modernizare și reparații sunt în desfășurare în comuna Prejmer, potrivit unei informări publicate de Primăria Prejmer. Administrația locală anunță intervenții atât în Prejmer, cât și în Stupinii Prejmerului și Lunca Câlnicului.
În Prejmer au fost finalizate lucrările din zona străzii Carpaților, trotuarul de pe DJ112D, între străzile Prunilor și Viilor, precum și lucrările de marcaj și semnalizare rutieră. Primăria precizează că au fost efectuate și reparații în garanție în zonele în care lucrările nu au corespuns standardelor de calitate solicitate de administrația locală.
În Stupinii Prejmerului, autoritățile anunță că a fost finalizat al doilea strat de asfalt pe toate străzile aflate în modernizare. Potrivit primăriei, urmează asfaltarea străzii Primăverii, prezentată drept „ultima stradă neasfaltată din Stupini”. Tot aici a fost finalizată și reabilitarea parcului destinat copiilor.
O parte importantă a lucrărilor vizează însă reparațiile efectuate în garanție. Administrația locală susține că intervențiile au fost reluate după „numeroase demersuri și eforturi administrative”, în condițiile în care firma executantă a intrat în insolvență. Lucrările se desfășoară pe străzile Brașovului, Sportului, Plopilor, Bucegilor și Nouă. Primarul comunei Prejmer, Apafi Mihai-Florin, spune că modernizările nu trebuie privite ca motive de laudă, ci ca obligații ale administrației locale.
„Nu considerăm că aceste realizări sunt motive de laudă. Ele reprezintă normalitatea. Sunt lucrări pe care administrația locală avea datoria să le facă și pe care cetățenii le meritau de mult timp”, a transmis primarul.
Edilul spune că mai sunt numeroase zone în care sunt necesare intervenții și că administrația nu consideră proiectele încheiate. „Știm că mai sunt încă multe lucruri de făcut. Sunt străzi care încă așteaptă modernizarea, sunt zone în care trebuie să intervenim și proiecte pe care oamenii le așteaptă de ani de zile”, a precizat Apafi.
În perioada următoare sunt anunțate lucrări de reparații și punere în siguranță pe mai multe străzi, printre care Broaștei, Alexandru Ioan Cuza, Câmpului, St.L. Roth, Magazinului, Cetății, Morii, Pescariei, Canalului, I.C. Frimu, Pârâului și Principală, precum și pe o parte din strada Mitropolit Andrei Șaguna. Primăria anunță și intervenții etapizate pentru străzile care se află încă la stadiul de piatră spartă. „Nu ne propunem să impresionăm prin vorbe, ci prin fapte. Considerăm că toate aceste lucrări reprezintă normalitatea și obligația unei administrații responsabile față de cetățenii săi”, a mai transmis primarul comunei Prejmer.






