de Cristi Florea, jurnalist și analist politic
Privind retrospectiv ultimii 5 ani de guvernare în România, observăm același cerc vicios care se tot repetă: aceiași actori politici, aceleași promisiuni, aceleași greșeli iar, la final, aceiași vinovați care acum pozează în „salvatori”. România nu a avut nici măcar o pauză reală de la guvernările defectuoase. Rotația între PSD, PNL, USR, UDMR s-a făcut după rețeta cunoscută: când unii erau în dificultate, ceilalți preluau temporar puterea, dar fără să schimbe cu adevărat direcția.
Populism și politici dezastruoase
Cei care astăzi se prezintă din nou în fața alegătorilor au construit în ultimii ani un sistem bazat pe risipă, privilegii, populism și politici fiscale incoerente. Pe hârtie, aproape fiecare partid a promis reforme, digitalizare, reducerea birocrației și a cheltuielilor bugetare. În realitate, am asistat la un fenomen periculos: umflarea aparatului bugetar, măriri de salarii necorelate cu productivitatea, sporuri aberante și privilegii pe bandă rulantă.
Salariile uriașe din companiile de stat, unde directorii numiți politic ajung să câștige mai mult decât conducerea BNR sau a Curții de Conturi, reprezintă una dintre cele mai mari sfidări aduse mediului privat și contribuabilului corect. În paralel, românii din sectorul privat duc greul economiei, cu salarii de 2500-3000 lei lunar, lucrând de dimineață până seara.
Pandemia, prilej de jaf bugetar
Perioada pandemiei a devenit prilejul perfect pentru sifonarea masivă a banului public. Guvernul PNL-USR a direcționat fonduri uriașe către presa favorabilă, proiecte inutile și contracte supraevaluate. S-a creat o dependență periculoasă între politicieni și o parte a mass-media, cumpărată practic din bani publici. În loc să fie sprijinite sectoarele productive, au fost alimentate clientele politice și instituțiile care nu produc plusvaloare.
Subvențiile de partid, un scandal permanent
PSD a perfecționat mecanismul subvențiilor de partid, devenind principalul beneficiar al banilor publici virați direct în conturile formațiunilor politice. Sumele sunt uriașe: milioane de euro lunar. Acești bani alimentează o mașinărie politică care produce doar funcții și sinecuri, în timp ce statul real se sufocă.
Aparatul bugetar: stat în stat
România a ajuns astăzi să susțină un aparat bugetar supradimensionat și profund ineficient. Sunt funcții unde angajații nu știu să scrie corect, dar sunt menținuți pe posturi pentru că au sprijin politic. Consiliile de administrație ale instituțiilor de stat sunt populate cu aceiași oameni care au deja 2-3 funcții publice. Practic, politicul a capturat statul.
Cazul ATOP, indemnizațiile nesimțite, voucherele de vacanță, zilele libere la fiecare două sărbători, toate acestea au dus la o fractură tot mai mare între bugetari și mediul privat. În timp ce un paznic la stat câștigă 7000 de lei, mii de angajați din privat, cu studii superioare, muncesc pe salarii de sub 3000 de lei.
Când vine reforma?
Reforma reală a aparatului bugetar întârzie de ani de zile. S-au făcut comisii, s-au scris rapoarte, s-au promis disponibilizări, dar nimeni nu are curajul să reformeze sistemul. Motivul e simplu: ar însemna să-și concedieze propriile rețele de partid.
Despre reducerea numărului de parlamentari s-a vorbit mult. Poporul a votat masiv pentru această măsură la referendum. Clasa politică, indiferent de culoare, a ignorat votul. Motivul? Prea mulți ar rămâne fără job.
De ce aceiași? De ce nu tehnocrați?
Poate cea mai dureroasă întrebare a momentului este: de ce tot aceiași oameni? De ce nu apar profesioniști, tehnocrați, oameni cu experiență reală, capabili să reformeze România? Răspunsul este unul incomod: pentru că sistemul actual nu își dorește profesioniști. Un profesionist nu poate fi controlat de partid. El nu este dependent de funcție și nici de ordinele șefului de partid. El are propriile competențe, iar asta sperie politicienii.
Unde ne îndreptăm
România este, la 2025, într-un punct de cotitură. Continuăm cu aceiași politicieni care au adus recesiunea, datoria publică record și prăpastia fiscală? Sau, la un moment dat, electoratul va cere cu adevărat o resetare? Nu vorbim de „schimbarea garniturii de partid”, ci de o reformă reală, dureroasă, dar vitală pentru supraviețuirea statului.
Pentru că, altfel, ne aflăm din nou în fața aceleiași farse sinistre: cei care au produs criza vin astăzi să o „repare”. Iar nota de plată o achită tot românul cinstit care nu face politică.
