Târgu Mureș va beneficia de un proiect de 25,4 milioane lei pentru dotarea școlilor și grădinițelor cu echipamente moderne precum table interactive, computere, servere, videoproiectoare și multe altele. Echipamentele vor ajunge în toamnă, transformând educația într-un mediu mai digital, interactiv și adaptat nevoilor actuale. Proiectul este finanțat prin PNRR și are ca scop îmbunătățirea procesului educativ.
”Vești bune pentru copiii din Târgu Mureș!
Școlile si grădinițele din oraș vor fi mai bine pregătite ca niciodată pentru educația digitală. A fost semnat un contract de 25,4 milioane lei pentru dotarea unităților de învățământ cu echipamente moderne: table interactive, computere, servere, videoproiectoare, camere digitale și scanere, tablete grafice
și multe alte accesorii utile
Echipamentele vor ajunge în școli în această toamnă, oferind elevilor și profesorilor un mediu de învățare adaptat timpurilor în care trăim.
Este un pas major spre o școală mai prietenoasă, mai interactivă și mai aproape de realitatea digitală a copiilor noștri.
Acest proiect este finanțat prin PNRR și face parte din programul național dedicat dotării școlilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.
Cu această investiție, ne ținem promisiunea: să facem din educație o prioritate reală pentru viitorul orașului nostru” au anunțat reprezentanții Primăriei Târgu Mureș.






